Duminică după amiază 30 de persoane rămase izolate într-o cabană dintre Păltiniș și Șanta au fost evacuate de către echipajele de pompieri ale SMURD.
La operațiune au participat și doi jandarmi montani, din cadrul postului Păltiniș.
„Cosmin și Alexandru sunt colegii noștri din cadrul Postului Montan Păltiniș, care au intervenit ieri pentru evacuarea turiștilor aflați la două cabane din zona Șanta.
I-au transportat în siguranță până în stațiunea Păltiniș, rând pe rând, și s-au asigurat că sunt în afara oricărui pericol, mai ales că printre persoanele blocate în nămeți erau și copii.
După multe ore de stat în frig și zăpadă, în care au intervenit pentru siguranța oamenilor și au deszăpezit drumul pentru evacuare, cei doi jandarmi montani sibieni și-au încheiat misiunea cu succes, toate persoanele au fost conduse în siguranță până în stațiune.
Felicitări colegilor noștri pentru implicarea și profesionalismul cu care își îndeplinesc misiunile de fiecare dată, la înălțime!” au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.