Daṭi-mi vă rog voie să mă prezint: Mă numesc Mihai Leonida Neamṭu. Nu m-am născut la Sibiu. Ci la Dej.
Nu m-am inițiat profesional la Sibiu ci la Bucureşti, la Universitata de Medicină şi Farmacie Carol Davila, finalizând Facultatea de Medicină cu o medie de top şi accesând prin concurs titlurile de medic intern şi rezident (medic secundar pe atunci) cu note de top – în primmii 5 pe universitate, in 1974 şi respectiv în 1976.
În 1979 am obṭinut prin concurs la Sibiu, un post de medic specialist pediatru, iar cetatea m-a adoptat imediat şi ireversibil. Astazi, sunt cunoscut drept Mihai-Leonida Neamtu, Profesor de Pediatrie, de la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu si de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Din cei 47 ani de activitate profesională medicală, 41 i-am dedicat Sibiului. Cu toata ştiinṭa şi priceperea.
În 1992 am preluat o secṭie de pediatrie, componenta a Spitalului Judeṭean Sibiu, într-o stare fizică deloc mulṭumitoare, o adevarată “cenuşăreasă” a medicinei sibiene şi am transformat-o, în mai puṭin de 10 ani, într-una din cele mai moderne Clinici de Pediatrie din ṭară. În 1999 am început demersurile impreuna cu Dna Conf.univ.Dr. Minerva Boitan – munca a fost enormă– pentru reînfiinṭarea spitalului de copii şi in mai puṭin de un an Clinica de Pediatrie facea parte din Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu. Nimeni în ṭara nu a mai realizat aşa o performanṭa.
Nimic din toate acestea nu s-ar fi întamplat daca eu, profesorul Mihai Neamtu nu mă întâlneam cu colegii pediatri cu care aveam să colaborez drept Prof. Univ. Dr. Mihai Leonida şi colectivul Clinicii de Pediatrie Sibiu. Iar colaborările au fost numeroase şi, unele, memorabile.
Mai întâi mi-am desăvârşit formarea profesională, trecând de la medic specialist la medic primar pediatru (1991), doctor în medicină (1992), specialist în Pneumologie pediatrică (2004) şi competenṭa în ecografie generală şi specială (1999), management spitalicesc (2006), managementul securitătii, sanataṭii şi al relaṭiilor de muncă (2004), programe de snătătate (1997). Cu toate aceste din urmă competenṭe am putut face trecerea spre activitatea administrativă medicală, la conducerea Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, ca manager, respectiv director medical. Am fost un deschizator de drum pentru cei care mi-au urmat.
Odată cu înfiinṭarea Facultăṭii de Medicină a urmat o nouă provocare: activitatea didactică. Am urmat exemplul titanilor pediatriei romaneşti, toṭi fiindu-mi maeştri şi apropiaṭi, totodată, Prof. Univ. Dr. Valeriu Popescu, Prof. Univ. Dr. Mircea Maiorescu, Prof. Dr. Răzvan Prişcu. Prof. Univ. Dr. Nicolae Miu. Am început ca şef de lucrӑri, in 1995, 5 ani mai târziu fiind profesor la disciplina pediatrie. Am imbinat, şi în cadrul academic, activitatea didactică cu cea administrativă, fiind ales in două legislaturi consecutive (2004-2008, 2008-2012) secretar ştiinṭific al Senatului ULBS, respectiv Prorector în cadrul Universităṭii Lucian Blaga din Sibiu.
Poate că nu se mai ştie, şi nici documenta, şirul copiilor bolnavi trecuṭi prin “mâinile” profesorului Mihai Neamṭu, de la cei mai mici, la cei sever afectaṭi, dar, cu siguranṭӑ, la momentul retragerii din activitate tratam nepoṭii primilor mei pacienṭi.
Se pot numara, în schimb, lucrările ştiinṭifice la care am fost autor sau coautor: peste 300. Începand cu anul 1992, Sibiul, prin profesorul Mihai Neamtu si colectivul, nu a lipsit de la nicio manifestare ştiinṭifică importantă, in ṭară şi in străinătate (Congresul Societății Europene de Pediatrie, Congresul Societăṭii Europene de Pneumologie, Congresul Societăṭii Europene de Gastroenterologie şi Hepatologie Pediatrică, Congresul Mondial de Pediatrie). Recunoscut printre cei mai importanti profesori de pediatrie din tară am evoluat ca moderator şi membru in comitetul ştiinṭific al congreselor la care am fost invitat. In străinatate m-am remarcat ca reviewer la European Respiratory Society Congress, Vienna, 2010 şi member of Editorial Board Science PG. Periplul ştiinṭific mondial nu se termina aici, de-a lungul carierei participând ca visiting professor la Kossair Children Hospital, Louisville, SUA (1998), ca specialist la „Bruderholz Hospital” Basel, Elveţia (1992), ca invitat cu lucrari la congrese in Heraklion (1999), San Francisco (1998), Madrid (2002), Florenta (2002), Londra (2003), Roma (2003, 2005), Lisabona (2003), Lausanne (2007), Pecs (2007), Stockholm (2008), San Diego (2008), Washington (2009), Istanbul (2012), Oslo (2015), Geneva (2016).
Sub numele Prof. Mihai Neamṭu, şi colaboratorii, au ieşit de sub lumina tiparului peste 20 carṭi de specialitate, monografii, ghiduri, note de curs. Sunt autorul primei monografii romaneşti destinate intoxicatiei cu ciuperci la copil.
„Unui bun organizator ii şade bine cu congresele”. Și am excelat la acest capitol. Am organizat unele dintre cele mai reuşite congrese: Congrese Naṭionale de Pediatrie cu participare internaṭionala (1998 si 2007 – integrand manifestarea printre evenimentele Sibiu, Capitala Culturala Europeana), Simpozioane Romano-Americane de Pediatrie (1996 si 2004 – ediṭie jubiliarӑ). Ca o recunoaştere a meritului de bun organizator, Profesorul George Rogers de la Kossair Children Hospital, Louisville, SUA, a ales Clinica de Pediatrie Sibiu şi staṭiunea Paltiniş ca loc de desfaşurare a celei mai interesante şi unice manifestӑri „Rezidenṭiatul şi postrezidenṭiatul în Romania”. În ultimii trei ani in cadrul legӑturii afective cu Republica Moldova a ṭinut cap de afiş „Bienala Sibiu-Chişinau”, iniṭiativă a dnei Prof.univ.dr.habil. Ninel Revenco de la Chişinau şi a subsemnatului, deopotrivă.
Nu poate fi omisă apartenenṭa mea la numeroase societaṭi ştiinṭifice: Membru de Onoare al Societaṭii de Medicină Internӑ din Republica Moldova (2011), Membru de Onoare al Societăṭii Române de Pediatrie (2005), Membru în Societatea Europeană de Pneumologie (2005), Membru în Comisia Naṭională de Vaccinologie (2005), Membru fondator Societatea Română de Pneumologie pediatrică (2003), Membru Societatea Internaţională de Pediatrie Tropicală (2001-2002), etc. Nicidecum în cele din urmă, în calitate de conducator de doctorate, am condus şi îndrumat finalizarea cu succes a 18 teze de doctorat.
În altă ordine de idei, ca şef de proiect cu finanṭare europeană „CEFORATEN” în valoare de 10 milioane de Euro, pe care l-am „finalizat cu succes înca din anul 2015 am pregătit Sibiul pentru confruntarea cu aceasta teribilӑ pandemie, Sibiul dispunând astfel de o clădire nouă cu 5 nivele dotatӑ cu echipamente dintre cele mai performante din lume la aceea dată inclusiv un PCR 3 TESLA care a facut posibila testarea pentru SARS-COV 2 şi la nivelul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu.
Daca Sibiul m-a adoptat fără ezitare, dacă cele mai importante realizări profesionale sunt legate de Sibiu, doresc să intorc favoarea de a fi devenit cu adevarat om al cetaṭii.
Spală–te pe mâini 20 de secunde, nu te spăla pe mâini de următorii 4 ani! Este un slogan repetat cu obstinaṭie în aceste zile. Și mie, Profesorul Mihai Neamṭu, îmi pasӑ!
In postura de eventual consilier municipal având în vedere experienṭa acumulată în administrarea Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu şi ca prorector al ULBS voi depune toate eforturile ca împreună cu colegii din Direcṭia de Sănătate Publică a Judeṭului Sibiu, Centrul de Sănătate publică Sibiu, Casa judeṭeană de Asigurări de Sănătate Sibiu şi nu in ultimul rand cu colegii din spitalele Sibiului implicaṭi direct în activitaṭile de asigurare a sănătăṭii să ameliorăm permanent:
- activitatea curativă prestată la nivelul acestor instituṭii uşurând accesul sibienilor la cabinetele de consultaṭii şi crescând calitatea prestaṭiilor medicale pentru pacientul sibian internat in spitale;
- pregatirea profesională a cadrelor medicale şi atestarea acestei pregatiri corelate şi cu echipamentele profesionale de ultimă generaṭie din dotarea spitalelor, ambulatoriilor şi de ce nu a cabinetelor de medicină de familie, finanṭate de administraṭia locală sau alte surse de finanṭare;
- supravegherea şi controlul stării de sănătate a populaṭiei sibiene, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile, promovarea vaccinărilor pentru prevenirea unor boli transmisibile ;
- colaborarea între medicina de specialitate de spital şi ambulator şi, medicina de familie;
- sprijinul administraṭiei locale pentru medicina de familie şi pentru instituṭiile medicale aflate sub incidenṭa acestei administraṭii pentru a asigura creşterea calităṭii şi promptitudinii diagnosticelor şi a determinărilor cauzelor perturbatoare de sănătate publică;
- elaborarea şi implementarea măsurilor şi programelor de promovare a sănătătii.