Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal se află în topul preferințelor românilor la alegerile parlamentare, relevă un sondaj realizat săptămâna trecută, scrie Monitorul de Cluj.
Foto: Arhivă
PSD ar obține circa 30% din voturi, dacă duminică ar fi alegeri parlamentare, relevă un sondaj de opinie INSCOP Research, la comanda News.ro. Pe următoarele două locuri se situează PNL și AUR, care oscilează în jurul pragului de 20% din voturi. În privința preferințelor electoratului pentru alegerile parlamentare, clasamentul opțiunilor de vot rămâne neschimbat față de septembrie.
Primele trei clasate se află, la începutul lunii noiembrie, într-un ușor regres, în timp ce partidele USR și SOS România câștigă câteva puncte procentuale.
„Principalele trei partide, PSD, PNL și AUR sunt într-un ușor regres al intenției de vot comparativ cu luna precedentă. Doar USR și SOS România înregistrează creșteri ușoare. Constatăm în ultimele luni o așezare a PSD în intervalul 28-30%, în timp ce AUR oscilează în intervalul 18-22%, iar PNL în intervalul 18-20%. AUR pare să își fi încetinit tendința de creștere, stabilizându-și scorul în jurul procentului de 20%. O posibilă explicație ar putea fi dată de ascensiunea SOS România care captează electoratul care rezonează la mesaje ultra-radicale. Pe de altă parte, USR pare să crească ușor pentru prima dată în ultimele luni, însă rămâne de văzut dacă această evoluție este una conjuncturală sau o tendință clară”, a explicat Remus Ștefureac, director INSCOP Research.
Pe cine ar vota românii la alegerile parlamentare?
Raportat la cei care au exprimat o preferință concretă pentru un partid din listă (nu au fost luați în considerare nehotărâții și non-răspunsurile) și acordă nota 10 la întrebarea privind prezența la vot (38,5% din total eșantion):
– 28,7% dintre alegători ar vota cu PSD (față de 31% în septembrie 2023);
– 18,9% cu PNL (față de 20,4% în septembrie 2023)
– 18,6% cu AUR (față de 19,7% în septembrie 2023)
– USR ar obține 14,6% din totalul voturilor (față de 12% în septembrie 2023)
– UDMR ar obține 4,9% (față de 4.6% în septembrie 2023)
– Pentru SOS ar vota 4% dintre alegători (față de 3,1% în septembrie 2023)
– 3,2% pentru Pro România (față de 1,5% în septembrie 2023)
– 2,3% dintre cei intervievați ar opta pentru Partidul Verde (față de 2,7% în septembrie 2023)
– 1,7% pentru PMP (față de 1,7% în septembrie 2023)
– 0,9% pentru REPER (față de 0,7% în septembrie 2023)
– 0,6% pentru Forța Dreptei (față de 1% în septembrie 2023)
– 1,7% dintre voturi ar merge către alt partid (față de 1,6% în septembrie 2023)
Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (66,9% din total eșantion):
– 29,5% dintre români ar vota cu PSD (față de 29,1% în septembrie 2023)
– 20,2% cu AUR (față de 22,4% în septembrie 2023)
– 18,4% cu PNL (față de 19% în septembrie 2023)
– pentru USR ar vota 14,1% dintre români (față de 11,6% în septembrie 2023)
– SOS ar obține 4,3% dintre opțiunile de vot (față de 3,1% în septembrie 2023)
– pentru UDMR ar vota 3,8% dintre cei care și-au exprimat o opțiune de vot (față de 4,1% în septembrie 2023)
– 2,6% pentru Pro România (față de 2,2% în septembrie 2023)
– 2,6% ar vota pentru Partidul Verde (față de 2,5% în septembrie 2023)
– 1,7% pentru PMP (față de 2,5% în septembrie 2023)
– 1% pentru Forța Dreptei (față de 1% în septembrie 2023)
– 0,5% pentru REPER (față de 0,5% în septembrie 2023)
– 1,3% dintre respondenți își exprimă preferința pentru alt partid (față de 1,8% în septembrie 2023)
Doi din trei români cred că România merge într-o direcție greșită
Totodată, conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research, peste două treimi dintre români cred că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcție greșită.
68.6% dintre români sunt de părere că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcție greșită (față de 69.5% în septembrie 2023), în timp ce 23.4% cred că se îndreaptă într-o direcție bună (față de 21.1% în septembrie 2023), iar 8% nu știu sau nu răspund.
Sunt în medie mai optimiști decât restul populației în ceea ce privește direcția țării: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare, gulerele albe și cei cu venituri mai ridicate. Persoanele cu vârsta între 30 și 60 de ani, cei cu educație primară, gulerele albastre sau gri și cei cu venituri reduse sunt în medie mai pesimiști decât restul populației în ceea ce privește direcția țării.