La fel ca şi în anii trecuţi, Parohia Evanghelică C.A. din Sibiu va organiza cinci concerte de muzică veche de cameră în Biserici Evanghelice din județul Sibiu, sub denumirea „Muzică în Bisericile Fortificate”.
Aceste Biserici Evanghelice au câte o orgă mică, unele dintre ele fiind adevărate bijuterii, altele sunt funcţionale şi urmează a fi restaurate.
Locațiile pentru concerte sunt așezările din preajma Sibiului în care se află biserici evanghelice fortificate cu orgi funcționale: Gușterița, Cristian, Roșia și Hosman.
Concertele vor avea loc în perioada 09 iulie 2021 – 06 august 2021, în fiecare zi de vineri la orele 18. Acestea vor debuta în data de 09.07.2021 în Gușterița, iar seria de evenimente continuă în fiecare zi de vineri, astfel: 16 iulie 2021 în Cristian, 23 iulie 2021 în Roșia, 30 iulie 2021 în Hosman, 06 august 2021 în Gușterița, cu muzică de cameră și piese scrise în secolele XVII – XIX de compozitori care au trăit în așezările săsești, sau cântate și păstrate în comunitățile săsești în perioada respectivă.
Pe lângă muzica compozitorilor care au trăit în așezările săsești și muzica clasică de cameră, se va pune în valoare și sărbătorirea a 300 de ani de la nașterea baronului Samuel von Brukenthal prin prezentarea unor lucrări care au pătruns în Transilvania prin inițiativa sa și au fost interpretate și pe plan local la acea vreme.
Accesul până la destinațiile evenimentelor se poate face și cu bicicleta, distanțele fiind ușor de parcurs, locațiile fiind ales în așa fel încât să se faciliteze și mijloacele de transport alternative.
Intrarea este liberă. „Ne-ar bucura o donație benevolă pentru restaurarea orgilor”, transmit organizatorii.
Evenimentul se înscrie în cadrul proiectului “Muzică în Bisericile Fortificate” şi este cofinantat de Consiliul Judeţean Sibiu prin Filarmonica de Stat Sibiu.