Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a declarat azi, într-o conferinţă de presă susținută la sediul PNL Sibiu, că relaţiile ei cu cei doi vicepreşedinţi nu s-au „răcit” şi a infirmat, de asemenea, că s-ar încerca schimbarea ei din funcţie.
„Nu există nicio răcire a relaţiilor cu cei doi vicepreşedinţi. De când am venit la Consiliul Judeţean, nu aud decât că Forumul se întoarce, tratează cu PSD-ul, trebuia până în iunie să fiu schimbată – una dintre variante. Ei, nu s-a întâmplat. (…) V-am spus, de când am venit la preşedinţia Consiliului Judeţean, au fost tot felul de discuţii, până acum trebuia să fiu schimbată de o sută de ori, ba de Forum, ba de PSD, ba de PNL. Eu şi asta am auzit. Ghinion. Ce vreau să vă spun este că, după cum vedeţi, merg mai departe, voi merge mai departe şi atâta timp cât voi fi, un mandat, două sau mai multe, voi face ceea ce ţine de mine ca să mă ţin de promisiunile pe care mi le-am asumat şi nimic altceva nu va conta, indiferent de consecinţă”, a declarat Cîmpean.
Aceasta a spus că speră că se va bucura în continuare de susţinerea celor de la FDGR, dar şi de votul reprezentanţilor PSD, la proiecte importante, „spre binele sibienilor”.
După un an de mandat, Daniela Cîmpean se declară mulţumită şi, pentru ca rezultatele să fie şi mai bune, promite să fie şi mai riguroasă cu angajaţii de la Consiliul Judeţean Sibiu. „Din fire sunt o perfecţionistă şi întotdeauna ai lucruri pe care ai fi vrut să le faci mai bine. Ce aş fi vrut eu să fac mai bine este să fi urmărit mai atent îndeplinirea sarcinilor pe care le dădeam colegilor din Consiliu, pentru că, de foarte multe ori am mers doar pe bună credinţă (…) şi am ajuns să constat că am cerut anumite lucruri colegilor să le îndeplinească, iar acestea nu au fost realizate tocmai pentru că nu m-am gândit să fac o procedurare a distribuirii sarcinilor în Consiliul Judeţean. Nu am fost la fel de riguroasă cum ar fi trebuit”, a spus Daniela Cîmpean, întrebată ce îşi reproşează după primul an de mandat.