Fostul episcop evanghelic Christoph Michael Klein va deveni cetățean de onoare al județului Sibiu.
Înmânarea titlului va avea loc miercuri, 29 noiembrie, în ședința solemnă a Consiliului Județean Sibiu organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Proiectul de hotărâre în acest sens a fost inițiat de comisia de cultură din Legislativul județean, „pentru contribuția deosebită la promovarea prestigiului județului Sibiu, precum și pentru bogata activitate ecumenică, științifică și publicistică”. Laudatio va fi citit de către consilierul județean Friedrich Gunesch.
În vârstă de 80 de ani, Klein a fost între 1990 și 2010 episcopul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România. De anul trecut, el este membru de onoare al Academiei Române.