În perioada 7-9 mai 2015 o echipă de chirurgi sibieni din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, coordonată de Prof. Univ. Dr. Lorant Kiss, medic şef al secţiei, a participat la Piatra Neamţ la Reuniunea Chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeşu”, eveniment cu participare internaţională, ce a ajuns la cea de a XXXVII-a ediţie.
Manifestarea ştiinţifică a fost organizată de Academia de Ştiinţe Medicale din România, Societatea Română de Chirurgie, U.M.F. „Grigore T. Popa” Iaşi, Clinica I Chirurgie Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi, Colegiul Medicilor Neamţ şi Academia Oamenilor de Ştiinţă – Filiala Neamţ iar la această ediţie au fost susţinute peste 200 de lucrări ştiinţifice, fiind reprezentate toate marile centre universitare din România. Temele abordate au fost unele de larg interes, cuprinzând: urgenţele chirurgicale traumatice, abdominale, toracice si asociate; chirurgia minim invazivă, prezent şi viitor şi Iatrogenie în patologia chirurgicală.
„Ne bucurăm că am putut reprezenta SCJU Sibiu la această manifestare ştiinţifică tradiţională a chirurgilor din Moldova, unde au fost dezbătute probleme importante care ne-au interesat în mod direct, cum ar fi trauma, traumatologia toracică abdominală şi complicaţiile în chirurgia de urgenţă. Pe lângă sesiunile de conferinţe şi comunicări, au fost organizate sesiuni de tip poster şi prezentări de cazuri clinice, deosebit de importante pentru formarea tinerilor chirurgi iar implicarea participanţilor a fost una deosebită”, a declarat Prof. Univ. Dr. Lorant Kiss, medic şef Secţia Clinică Chirurgie I a SCJU Sibiu.
Prof. Univ. Dr. Lorant Kiss şi colectivul său au prezentat 5 lucrări ştiinţifice pe teme de actualitate în chirurgie, acestea bucurându-se de aprecierea participanţilor. Tematica lucrărilor a fost următoarea;
– Fistulele digestive postoperatorii;
– Pneumotoraxul spontan, cu imaginea CT;
– Tratamentul hematoamelor retroperitoneale post-traumatice;
– Perforaţiile esofagiene traumatice;
– Poster cu traumatismul toraco-abdominal.
„La ora actuală, mortalitatea în rândul pacienţilor este dominată, pe lângă afecţiunile cardio-cerebrale, de traumatisme. De aceea, această tematică de urgenţă şi de complicaţii post operatorii este una de o mare actualitate, având în vedere numărul în creştere al accidentelor dar şi multiplele intervenţii de mare amploare pe care le efectuăm din ce în ce mai frecvent la vârstnici. În cadrul conferinţei s-a mai discutat despre actualităţile în tratamentul cancerului pancreatic şi despre aspectele legate de politraumă”, a mai declarat Prof. Univ. Dr. Lorant Kiss, medic şef Secţia Clinică Chirurgie I a SCJU Sibiu.
Date suplimentare: Secţia Chirurgie I a SCJU Sibiu este una dintre cele mai mari şi importante din cadrul instituţiei, având un număr de 48 de paturi. În cadrul acesteia funcţionează şi compartimentul de chirurgie toracică, prin care se asigură toate urgenţele din judeţul Sibiu şi judeţe limitrofe cum sunt Vâlcea şi Alba.