Tehnici avansate de chirurgie laparoscopică le-au fost prezentate chirurgilor sibieni și studenților de la Facultatea de Medicină de către medicul chirurg Giusto Pignata, directorul Clinicii de Chirurgie 2 a Spitalului Civil din Brescia.
Specialistul italian a conferențiat, ieri, în Aula Magna a Facultății de Medicină „Victor Papilian”. Prezentarea sa, intitulată „Operația laparoscopică colorectală”, a avut în vedere beneficiile tehnicii laparoscopice, minim invazive, în comparație cu tehnicile convenționale. În sens mai larg, Giusto Pignata i-a îndemnat pe colegii săi români să caute mereu ce este mai bun pentru pacient, întrucât scopul medicinei este îmbunătățirea calității vieții.
„Întotdeauna mi-am dorit să activez în zona Balcanilor, fiindcă sunt de părere că între țările noastre există multe asemănări în ceea ce privește mentalitățile, și așa am ajuns să operez și să predau în această parte a Europei”, a mărturisit Pignata.
După 20 de ani de colaborare cu universitățile din Cluj și Timișoara, unde este profesor asociat, Giusto Pignata poate fi considerat un adevărat prieten al României, în opinia conferențiarului Ovidiu Bardac, de la Departamentul Clinic Chirurgical al Facultății de Medicină din cadrul ULBS.
„Subiectul conferinței de astăzi este «Intervenția chirurgicală colorectală laparoscopică». Am ales această temă deoarece echipa noastră din Sibiu dorește să facă un pas înainte și să dezvolte tehnica laparoscopică în cazul cancerului colorectal. Este un lucru pe care vom reuși cu siguranță să-l facem, dacă strângem rândurile și acționăm ca o echipă. Noi, chirurgii din Sibiu, încercăm permanent să ne extindem domeniul de activitate, în principal în chirurgia laparoscopică. Asemenea evenimente reprezintă pentru noi momente foarte încurajatoare. Mă bucur să văd în public nu doar chirurgi cu experiență, ci și mulți studenți la medicină. Studenții sunt dornici să vadă și să învețe cât de mult pot. Ei sunt cei care vor progresa prin cunoștințele și exemplele pe care le oferim și din rândul lor vom găsi viitorii cercetători și inventatori. Pentru ei, aceste evenimente au o importanță crucială”, a precizat doctorul Bardac.
„Provocările medicale derivă din înțelegerea nevoilor umane și responsabilitatea pentru sănătatea semenilor noștri. Astăzi, când ne confruntăm cu probleme majore și schimbări de patologie, avem nevoie de tehnici și tehnologii noi prin care să putem asigura vindecarea pacienților noștri”, a apreciat conf. univ. dr. Bogdan Șerb, prodecan pentru cercetare științifică și studii doctorale la Facultatea de Medicină, care a ținut să-și exprime recunoștința față de doctorul Giusto Pignata, pentru că acceptat să participe la eveniment, dar și față de dr. Ovidiu D. Bardac, pentru buna organizare.
Conferința de Chirurgie Laparoscopică a fost organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Facultatea de Medicină, și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, prin Clinica Chirurgie 1.