Chioşcuri pentru presă

 

Firma care a câştigat procedura de licitaţie pentru închirierea domeniului public în vederea amplasării de chioşcuri de distribuţie a presei a început montarea acestora. Şase din cele 12 chioşcuri pentru difuzarea presei au fost deja amplasate pe străzile Henri Coandă, Semaforului, Gorjului, Haţegului, Calea Guşteriţei şi în Parcul Astra. Celelalte chioşcuri sunt vor fi amplasate în săptămânile viitoare în următoarele locaţii: Bulevardul Victoriei, Râului – Gladiolelor, Valea Aurie, strada Ştefan cel Mare, strada Luptei şi Piaţa 1 Decembrie. Potrivit legislaţiei locale, construcţiile vor fi

confecţionate din tâmplărie de aluminiu şi sticlă cu dimensiunile de 3 x 3 metri şi o înălţime de 2 metri. Din aceste chioşcuri vor putea fi achiziţionate ziare şi reviste, dar şi tichete de parcare, bilete Tursib sau băuturi răcoritoare.

 

În luna aprilie a avut loc procedura de licitaţie, societatea Press Point Distribution SA câştigând toate cele 12 locaţii. Cel mai mare preţ de vânzare a rezultat în urma procedurii pentru spaţiul din Parcul Astra – 336 lei/mp/lună, iar cel mai mic preţ a fost obţinut pentru spaţiul din Bulevardul Victoriei – 76 lei/mp/lună. Contractul de închiriere a domeniului public a fost semnat pentru o perioadă de 5 ani. (D. M.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*