Chindia, un adversar dificil pentru FC Hermannstadt. Enache: „Suntem naivi…”

FC Hermannstadt va înfrunta pe Chindia Târgoviște, mâine, începând cu ora 18, pe Stadionul Trans-Sil din Tg. Mureș.

Meciul face parte din programul Ligii I pentru etapa a VIII-a și aduce față în față două echipe din a doua jumătate a clasamentului.

În etapa precedentă, târgoviștenii au reușit să câștige un punct în deplasare în fața celor de la CSMS Iași, în timp ce FC Hermannstadt a fost învinsă de Dinamo București cu scorul de 3-0.

Conducătorii clubului au ținut să asigure suporterii că toate mișcările făcute la echipă în ultima vreme vor aduce beneficii pe termen lung.

„Am încercat să creștem calitatea lotului. Am adus 16 jucători calitativ mai buni decât cei din sezonul precedent. Am adus jucători U21 cu 4-5 ani făcuți ca juniori în Italia, unde nivelul tehnico-tactic este foarte ridicat. Criteriul principal prin care s-au făcut transferurile a fost valoarea profesională. Nu s-a ținut cont de origini sau de alte motive. Până în 2 septembrie s-ar putea să mai plece jucători și s-ar putea să mai vină alții în locul celor plecați. Noi apreciem jucătorii de valoare. Ca dovadă, i-am prelungit și mărit în aceste zile contractul cu doi ani lui Petrișor Petrescu”, a declarat Iuliu Mureșan, președintele AFC Hermannstadt.

Staff-ul tehnic a pregătit toată săptămâna meciul din etapa a VIII-a. Antrenorul Costel Enache nu se va mai baza pe Alexandru Dandea, Sergiu Popovici și Ștefan Blănaru, care nu mai fac parte din lot.

„Este un meci care trebuie să ne ducă în grupul celor care se luptă cu șanse reale pentru a scăpa de griji. Naivitatea noastră constă în faptul că luăm foarte ușor goluri și nu găsim soluții eficiente la finalizare. Sunt convins că jucătorii noștri vor trece peste acest moment dificil.  Jucătorii sunt cu mintea la joc și încearcă să aplice tot ceea ce facem la antrenamente. Rămâne să ajungem la un nivel de concentrare și mai mare și să creștem în eficiență. Cu Dinamo, acel penalty ratat, fără a-l reproșa cuiva, a fost un moment psihologic. Greșelile individuale mari fac diferența în fotbal. Acțiunea unui jucător poate decide soarta întregii echipe”, a declarat Enache.

Romario Pires, mijlocaș: „Chindia are calitate, este o echipă bună. Avem mare nevoie de cele 3 puncte și eu cred că le putem obține, dacă vom face tot ceea ce am exersat săptămâna aceasta la antrenamente.”

La această oră, FC Hermannstadt ocupă locul 10 în clasamentul Ligii I, iar Chindia este pe 11.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*