Mălâncrav, un sat sibian izolat, a devenit obiectiv turistic după ce fundaţia prinţului Charles a derulat acolo nu mai puţin de 180 de proiecte. Localnicii au fost ajutaţi să restaureze conacul Apafi, unde găzduiesc turişti veniţi „ca la bunici“, să deschidă ateliere şi să producă suc de mere ecologic.
Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET), patronată de prinţul Charles al Marii Britanii, a fost înfiinţată în România în anul 2000, cu scopul de a conserva şi pune în valoare peisajul cultural şi natural din localităţile cu biserici fortificate din Transilvania, scrie agenţia Mediafax.
Misiune nobilă
Comunităţile au fost implicate nu numai în derularea proiectelor, ci mai ales în alegerea lor. Andrea Rost, manager în cadrul MET, a explicat corespondentului Mediafax că fundaţia merge spre acele localităţi unde comunitatea se implică, unde oamenii vor să muncească, vor să păstreze nealterate valorile conservate de-a lungul timpului şi să le pună în valoare. „Mergem acolo unde ne cheamă oamenii sau autorităţile. Avem câteva întâlniri, facem o prezentare, arătăm care sunt proiectele noastre, ce facem, găsim un grup de iniţiativă şi, dacă ne înţelegem şi vedem că lucrurile pot să meargă, derulăm proiecte. Oamenii din localitate spun ce trebuie făcut – reparat un pod, un drum, un podeţ, şcoala sau căminul cultural -, iar noi încercăm să găsim resurse pentru a rezolva problema“, arată Andrea Rost.
Căutat de străini
Aşa s-a ajuns şi în localitatea Mălâncrav din comuna Laslea. Satul este situat la aproape 100 km din Sibiu spre Sighişoara şi la 13 km de cel mai apropiat drum naţional. Pentru că a fost necesară reabilitarea unor biserici şi locuinţe, au fost pregătiţi 40 de meşteri restauratori, cu care au fost făcute lucrările la principalele obiective. Pentru că era nevoie de lemn, ţiglă şi cărămidă pentru construcţii şi pentru că satul era plin de oameni fără posibilitatea găsirii unui loc de muncă, dar dornici să muncească, au fost înfiinţate un atelier de tâmplărie şi un cuptor de ţiglă şi cărămidă tradiţională. Au fost restaurate astfel Biserica Evanghelică, Biserica Catolică şi 75 de faţade ale caselor tradiţionale din sat, oameni de diferite etnii lucrând cot la cot.
În armonie cu natura
Un alt proiect a vizat revitalizarea unei livezi şi a unei fabrici de suc de fructe existentă în localitate. Fundaţia a cumpărat merii şi perii de pe 108 hectare şi a transformat livada într-una ecologică, atestată periodic în acest sens. Administratorul Dan Marton spune că reprezentanţii organismului care stabileşte că procedurile de lucru, substanţele şi îngrăşămintele folosite sunt ecologice vin de două ori pe an la Mălâncrav, o dată în mai şi o dată în septembrie, înainte de culesul fructelor. Trei localnici sunt angajaţi permanent să se ocupe de livadă şi să întreţină fabrica în lunile în care nu se produce. Cele trei persoane nu pot face toate lucrările necesare aşa că, anual, începând cu luna martie sunt angajaţi zilieri care lucrează în livadă la curăţatul pomilor, la stopitul acestora, la săpatul terenului şi fac tot ceea ce este necesar pentru obţinerea unei producţii cât mai mari. În septembrie-noiembrie se culeg merele şi perele, atunci lucrând şi câte o sută de oameni în livadă. Ei culeg manual fructele mari şi frumoase, care pot fi vândute ca atare, direct sau prin magazine de profil.
Producţie responsabilă
După încheierea culesului în acest mod, se trece la recoltarea industrială a merelor şi perelor, din care se face suc ecologic. Se produc, anual, aproximativ 30.000 de litri de suc de mere ecologic şi cam 7.000 de litri de suc de pere, toată cantitatea de fructe care este culeasă într-o zi fiind procesată în fabrică în ziua respectivă, pentru ca fructele să nu se altereze. Un litru de suc costă 8 lei. Marton spune că, deocamdată, livada nu aduce profit pentru că se plăteşte anual arendă de 12.000 de euro către ADS, care deţine terenul, iar costurile de producţie pentru fructele şi sucul ecologic sunt foarte ridicate. Intenţionează, însă, să mai planteze pomi, care, odată ajunşi la maturitate, să crească producţia livezii şi, de asemenea, vrea să scadă costurile de producţie a sucului prin tehnologizarea fabricii.
Conac restaurat
Cel mai important proiect al MET la Mălâncrav a fost însă restaurarea şi introducerea în circuitul turistic a conacului care a aparţinut principelui Mihaly Apafi, datând din secolul al XV-lea. Clădirea impozantă este situată pe o colină, la marginea livezii şi în apropierea unei biserici fortificate. „În zonă este de admirat mai ales natura, că face parte din aria protejată Natura 2000. Mulţi turişti vin pentru drumeţie. Să vadă natura virgină, dar şi agricultura tradiţională. Sunt păşunile cu stejari seculari, tipic pentru partea sudică a Transilvaniei şi care nu se găsesc în altă parte. Sunt foarte multe specii de păsări, multe plante, flori. Turiştii vin să vadă viaţa din Transilvania, un sat săsesc, tradiţiile. La Mălâncrav, peste zece la sută din populaţia din sat mai este săsească şi se păstrează tradiţiile“, povesteşte Andrea Rost.
Admirat de prinţ
Natura şi peisajul l-au fascinat şi pe prinţul Charles, atunci când acesta a vizitat localitatea. Oamenii povestesc că prinţul de Wales a admirat conacul, deşi nu a dormit niciodată acolo. A făcut lungi plimbări pe jos, a stat de vorbă cu oamenii, a admirat frumuseţile loculului şi a cumpărat produse tradiţionale. Conacul a fost cumpărat de la Biserica Evanghelică. Înainte de Revoluţie, aici fusese căminul cultural. Numeroşii proprietari pe care i-a avut de-a lungul secolelor, un incendiu care a devastat la un moment dat clădirea, anii de comunism în care a fost exploatată aproape industrial, construindu-se o bucătărie imensă, devastarea de la Revoluţie şi apoi anii în care nu s-a făcut nimic în interior au lăsat urme adânci asupra conacului şi au distrus tot ceea ce a fost original. Reabilitarea a început în 2003 şi s-a încheiat în 2007. S-au cercetat arhive, chiar şi la Budapesta, s-au căutat imagini vechi, s-au făcut săpături arheologice, dar s-au luat şi zeci de interviuri de la localnicii vârstnici. „Un om în vârstă – avea 97 de ani atunci – ne-a povestit ce îşi aducea aminte din copilărie. Ne-a dat o descriere exactă a curţii. Marea surpriză a fost că atunci când au început muncitorii să sape au dat de fundaţia fântânii. A fost exact aşa cum ne-a descris şi am refăcut fântâna, potecile aşa mici. Tot de la el am aflat câteva detalii despre interior, pentru că în arhive foarte puţine lucruri am găsit“, îşi aminteşte Andrea Rost.
Deschis pentru oaspeţi
Din 2007, conacul a fost deschis turiştilor. Aici se pot închiria patru camere duble şi una single, la preţul de 60 de euro pe noapte de persoană. Conacul are şi o bucătărie, o bibliotecă în care sunt cărţi în cinci limbi, dar şi un salon de primire, cu oglinzi mari şi elemente de decor vechi, cumpărate din zonă sau primite de la diferite persoane. Pardoseala a fost refăcută în întregime, după modelul găsit într-un colţ al unei încăperi, bănuindu-se că a fost cea originală: cărămidă manuală arsă, care a fost apoi lăcuită cu trei straturi de lac de in. Pentru a putea primi turişti pe tot timpul anului, a fost introdusă încălzire centralizată, ţevile fiind montate în pereţi, cu excepţia bibliotecii, unde ţevile sunt în pardoseală. În grădină au loc diferite evenimente: nunţi, botezuri, întâlniri ale unor firme, cu participarea a maxim 80 de persoane, pentru a nu încărca prea mult peisajul.
La serviciu, ca în vacanţă
Regina Linzing administrează de cinci ani conacul, pentru MET, având rolul de gazdă pentru turiştii care vin din toate colţurile lumii, dar mai ales din Europa. „Lucrăm aici, unde alţii vin să-şi petreacă concediul. Le place foarte mult. Fac excursii, majoritatea pe jos. Merg în satele vecine, vizitează biserica, aici, aproape. Unii merg şi cu căruţa. Se simt foarte bine. Cine doreşte poate să folosească bucătăria. Cine nu, pregătesc eu micul dejun, prânzul, depinde fiecare cât doreşte. Eu mă ocup de turişti când vin. Îi preiau, pregătesc camerele, fac masa, fac totul până pleacă. Nu e greu să ai grijă de o astfel de casă. E frumos. Curăţenia nu se face greu, e uşor de întreţinut. E totul aşa gândit încât se potriveşte în natură“, mărturiseşte ea. Multe corporaţii îşi ţin aici şedinţele şi îşi aduc colaboratorii din străinătate.
Mâncăruri tradiţionale
De-a lungul timpului, MET a cumpărat şi patru case părăsite din sat, le-a refăcut şi le-a dotat tradiţional, transformându-le în case de oaspeţi administrate de familii din sat. Mihaela Neagu administrează una dintre aceste case de oaspeţi, situată lângă locuinţa ei. Femeia se ocupă de turişti de când vin şi până când pleacă şi le oferă produse tradiţionale. „Le fac mâncare tradiţională, mâncăruri sănătoase. Ciorbă de văcuţă, alte ciorbiţe, tocană de miel, de oaie, de viţel. Le oferim brânză făcută în casă, de la animalele noastre. Dacă oamenii stau mai mult, cumpărăm şi brânză de la vecini, pentru că se face în sat brânză de oaie, de capră, de vacă şi de bivoliţă. Le place tare mult aici, mulţi dintre turişti spun că se simt ca la bunici“, explică Neagu. Ea întreţine casa şi rămâne cu banii pe care turiştii îi plătesc pentru sejururile petrecute la Mălâncrav, oferind un mic procent fundaţiei, care se ocupă de rezervări şi promovează zona. În anul 2012, în cele patru case de oaspeţi şi la conac s-au înregistrat 1.400 de înnoptări.
Trăiesc din ce produc
Toate ţesăturile din conac şi din casele de oaspeţi au fost realizate manual de femeile din localitate. Două dintre ele şi-au înfiinţat ateliere de ţesut şi trăiesc din lucrurile pe care le confecţionează la război. Maria Nistor a învăţat să ţeasă de la mama şi bunica ei şi are în toată casa lucruri făcute de mâinile ei. În războiul de ţesut are acum montată o faţă de masă pentru finalizarea căreia va lucra trei săptămâni, câte cinci-şase ore pe zi, apoi o va vinde cu 500-600 de lei. „Turiştilor le plac tare mult produsele noastre tradiţionale. Unii cumpără, altora li se par scumpe şi doar le admiră. Mi s-a mai întâmplat să vină turişti care au insistat foarte mult să le dau lucruri pe care le aveam în casă, deşi unele chiar le făcusem pentru mine şi voiam să le păstrez“, povesteşte ea. Lângă războiul de ţesut, are două fotografii în care apare alături de prinţul Charles. „Eram cu o expoziţie la Saschiz şi a venit prinţul Charles şi, cum a intrat, a văzut covorul meu şi a zis: «Ăsta e al meu. Îl vreau». I-a plăcut tare mult. Am fost tare mândră. Acum am de trimis la Londra două covoare de lână pentru care am avut comandă de la nişte turişti care au venit şi şi-au ales ei modelele“, mai spune Maria Nistor.
Ajutaţi, dar nu dependenţi
Andrea Rost, care este originară din Mălâncrav, spune că unul dintre principiile de bază ale MET este de a nu-i face pe oameni dependenţi de fundaţie. Odată ce li s-a arătat o direcţie şi odată ce au fost ajutaţi să-şi deschidă diferite ateliere tradiţionale, sunt încurajaţi să-şi găsească singuri comenzi, să se promoveze singuri şi să se poată descurca în orice situaţie. „Foarte mulţi plecau de aici, având în vedere că nu aveau loc de muncă şi niciun viitor. Eu îmi aduc aminte că a fost oarecum părăsit satul, nu de oameni, ci de orice ajutor din afară. După 1990 nu a mai funcţionat transportul pentru elevi, au fost părinţi care au cumpărat un microbuz şi au plătit pe cineva să ducă copiii la şcoală la Sighişoara. Oamenii nu aveau locuri de muncă. E distanţă mare, sunt 13 km până la şosea, drum neasfaltat pe atunci, era o problemă să te duci la lucru. Nu puteai să faci naveta. Locuri de muncă în sat, mai nimic…“, îşi aminteşte managerul MET. Astăzi, Mălâncravul este un sat destul de viu: sunt familii tinere cu copii, 1.100 de locuitori, în jur de 200 de copii care învaţă în cele patru corpuri de clădire ale şcolii din sat şi alţii care fac naveta la Sighişoara.
Jessica DOUGLAS-HOME | preşedinte MET
„În iulie 1993, împreună cu doi prieteni, am pornit din Bucureşti spre o zonă situată la nord de Braşov, total nepregătiţi pentru ceea ce urma să descoperim în Transilvania. Am găsit cetăţi fortificate cu picturi murale, străduţe pavate cu piatră de râu, case cu inscripţii şi stucaturi, pajişti, păduri şi văi cu flori sălbatice, specii rare de flori şi fluturi. Cirezi de vaci şi bivoli îşi îndreptau paşii spre păşune în zori, pentru ca în amurg să se întoarcă negreşit în ogradă la muls. Am fost fermecaţi. Descoperisem o imagine a Europei rurale a cărei bogăţie şi frumuseţe se păstrau neatinse.“
2
tone la hectar este producţia anuală livezii de la Mălâncrav
