Champions Sibiu deschide drumul micilor pantere în lumea voleiului la campusul național de la Izvorani

La începutul acestei săptămâni, fetele de la Champions Sibiu, cu vârste între 7 și 9 ani, au avut ocazia de a participa la campusul de volei organizat de Federația Română de volei la complexul sportiv de la izvorani.

foto: Champions Sibiu

Acest campus, dedicat voleiului pentru copii, a reunit zece echipe de băieți și fete din toată țara, scopul fiind promovarea sportului și atragerea celor mici către un stil de viață sănătos.

„Este o bucurie și o onoare să fim prezenți la acest campus național. Fetele noastre trăiesc o experiență unică, învățând valoarea echipei și a sportului. Voleiul le oferă o dezvoltare armonioasă și le pregătește nu doar fizic, ci și mental pentru provocările viitoare.”, a declarat antrenorul Sabin Sopa, care le-a însoțit pe micile pantere.

foto: Champions Sibiu

Pe lângă sesiuni de antrenament intense, copiii au avut parte și de activități recreative, creând prietenii și amintiri frumoase.

„Este minunat să ne vedem copiii antrenați într-o activitate care le insuflă valori și sănătate. Faptul că fetele noastre au acces la astfel de experiențe este un vis devenit realitate.”, a spus Mircea, unul dintre părinții entuziasmați.

foto: Champions Sibiu

Alex, un alt părinte, a adăugat: „Văd cât de mult le bucură această experiență și sunt sigur că le va ajuta să își formeze caractere puternice și să iubească sportul.”

Acțiunea subliniază angajamentul Champions Sibiu de a investi în tânăra generație și în viitorul voleiului sibian, clubul sibian contribuind activ la pregătirea și formarea viitoarelor talente sportive.

foto: Champions Sibiu

Campusul de la izvorani reprezintă pentru aceste fete o primă etapă în drumul lor către succes și performanță, iar susținerea familiei și comunității sibiene este esențială în acest parcurs.

foto: Champions Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*