După o săptămână de tenis intens și meciuri spectaculoase, turneul ATP Challenger BCR Sibiu Open a ajuns în faza semifinalelor. Cele două meciuri care vor stabili finaliștii celei de-a 13-a ediții vor avea loc mâine, pe arena centrală de la Tenis Club Pamira și vor fi precedate de finala turneului de dublu, programată pentru ora 11.
Un turneu considerat mereu al surprizelor, BCR Sibiu Open nu a dezamăgit nici anul acesta. Doar doi dintre cei opt favoriți de pe tabloul principal de simplu au reușit să ajungă în fazele finale, francezul Valentin Royer, favorit 3 și românul Cezar Crețu, eroul echipei de Cupa Davis în meciurile împotriva Chinei, favorit 8 în competiția de la Sibiu. În sferturile de finală, Royer a trecut de Genaro Olivieri în două seturi, 76 64 iar Crețu a reușit să îl elimine pe principalul favorit al competiției, italianul Stefano Travaglia, tot în două seturi, 63 64, după un meci excelent, pe care l-a condus aproape în permanență.
Crețu a ajuns în semifinale cu eficiență maximă, fără vreun set pierdut. A trecut în runda de 16 după 63 76 cu Nikolas Sanchez Izquierdo, în sferturile de finală după victoria cu 63 61 împotriva lui Dubrivnyy iar pasul spre semifinală l-a făcut tot în două seturi, împotriva lui Travaglia.
Artem Dubrivnyy a ajuns să se dueleze cu Cezar Crețu după ce a reușit să îl elimine în prima rundă pe Nicolai Budkov Kjaer. Norvegianul este actualul lider al clasamentului ATP la juniori, proaspăt câștigător de Wimbledon și finalist la ediția din acest an a US Open. Kjaer a condus în meciul cu Dubrivnyy cu un set și 4-1 în setul secund, dar adversarul a avut nervi mai tari și a închis meciul.
De cealaltă parte, al doilea favorit din semifinale, Valentin Royer, l-a întâlnit în primul tur pe Jorge Plans, 60 61, în turul secund pe un alt jucător francez, Arthur Gea, pe care l-a eliminat în 3 seturi, 46 61 64 iar în sferturi l-a eliminat pe Genaro Olivieri cu 76 64.
Royer va juca mâine în semifinală împotriva cehului Hynek Barton, jucător venit din turneul de calificări iar Crețu îl va întâlni pe francezul Luka Pavlovic.
În finala turneului de dublu se vor întâlni echipele formate din canadienii Liam Draxler și Cleeve Harper, favoriți 3 și peruanul Alexander Merino și germanul Christoph Negritu, favoriți 2. Finala turneului de dublu începe la ora 11 și va fi urmată de cele două meciuri de simplu. Intrarea în faza semifinalelor și la marea finală a turneului se face pe bază de bilet. Prețul unui tichet este de 50 de lei și pot fi cumpărate de la recepția Tenis Club Pamira.
Mâine are loc și BCR Sibiu Open Kids Day, tradiționala zi dedicată celor mici în cadrul turneului ATP Challenger de la Sibiu. Cei mici vor avea la dispoziție întreaga bază, pentru cursuri de inițiere în tenis, meciuri de fotbal sau de baschet, tenis de masă, chiar și unul dintre noile terenuri de pickleball ale bazei Pamira va fi la dispoziția celor mici. Partenerul de tradiție al turneului BCR Sibiu Open, Oscar Downstream, organizează mâine și un concurs cu premii pentru cei mici, la instalația de tenis-radar, unde servele celor mici vor fi înregistrate de un senzor de viteză. BCR Sibiu Open Kids Day începe la ora 15.