Polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit aseară pentru verificări un autoturism condus pe raza comunei Iacobeni de către un cetățean străin în vârstă de 53 de ani.
În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii au constatat că bărbatul transporta în scopul comercializării 2 motoferăstrae și 4 autofiletante de marcă, dar care nu prezentau caracteristicile produselor originale.
De asemenea, bărbatul nu a prezentat documentele care atestă calitatea produselor (certificat sau declarație de conformitate).
În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de nerespectarea prevederilor legale în domeniul drepturilor de proprietate industrială, iar produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.