Centrul Cultural Ion Besoiu readuce cinematograful la Sibiu, într-un concept unic – Terasa cu flori

Centrul Cultural „Ion Besoiu’’ inaugurează sâmbătă Terasa cu flori, în cadrul conceptului „cinema boutique’’, unic în Sibiu.


Centrul Cultural „Ion Besoiu’’: Centrul Cultural „Ion Besoiu’’: În cadrul terasei interioare a Centrului, am creat un spațiu excepțional unde publicul iubitor de cinema se poate întâlni în condiții de siguranță și viziona filme în aer liber. În mijlocul orașului, în inima Sibiului a apărut o oază de  frumusețe, plină de flori care te îmbie la relaxare, destinația perfectă pentru o seară în aer liber.
Terasa cu flori de la Centrul Cultural „Ion Besoiu’’ este locul unde alături de cei dragi poți
petrece o seară liniștită, te poți bucura de filme de artă, în premieră la Sibiu, sau poți
revedea filmelele preferate, mari succese de box-office. Terasa cu flori este un adevărat centru cultural, alături de poveștile cinematografice de pe marele ecran, găzduind și o largă paletă de spectacole de teatru, concerte, stand-up comedy sau teatru pentru copii.

50 de locuri sunt disponibile pentru iubitorii de cinema din Sibiu, în condiții de confort deosebite.

În deschiderea acestui proiect propunem publicului sibian iubitor de cinema filmul „Bărbați
Mișto”/„The Stag”, o spumoasă comedie despre prietenie, dragoste, curaj, regăsirea de sine
și…hituri U2, presărat din plin cu umor de replică, de situație, de caractere sau absurd. Un
film care îți transmite că totul va fi OK. Pentru posesorii de bilete, accesul la Terasa cu flori se face zilnic, începând cu ora 19.30, prin intrarea din dreapta a Centrului (partea cu Hotel Ramada). Proiecțiile cinematografice se desfășoară începând cu ora 21.00. Biletele se pot achiziționa online, pe platforma
Eventbook.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*