Centru de cercetare inovativ

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu a inaugurat  Centrul de Cercetare Invazivă şi Non-invazivă în domeniul Patologiei Vasculare la Adult (CVASIC). Valoarea totală a proiectului depăşeşte 22 de milioane de lei.

AngiografDin această săptămână, în cadrul Spitalului Judeţean funcţionează un centru ultramodern de cercetare a patologiei cardiovasculare. CVASIC a fost realizat graţie unei finanţări europene nerambursabile, în cadrul POS Creşterea Competitivităţii Economice, fiind cofinanţat de Guvernul României, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu. Valoarea totală a proiectului este de  22.319.999,79 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă UE se ridică la  15.346.799,86 lei, contribuţia Guvernului României la 2.653.199,97 lei, iar restul de 4.319.999,96 lei reprezintă TVA-ul.

Aparatură performantă

RMNCentrul de cercetare este situat în spitalul nou, la parterul secţiilor Cardiologie şi Obstetrică – Ginecologie, într-un spaţiu complet renovat. Obiectivul general al proiectului se referă la creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare a celui mai mare spital din județ în domeniul medicinii cardiovasculare. CVASIC are în componenţă un laborator de cateterism şi explorare invazivă, un compartiment de cercetare non-invazivă, cu următoarele laboratoare: imagistică nucleară, ecografie cardiacă, ecografie neurologică şi ecografie obstetrică, precum şi un compartiment de terapie intensivă. În cadrul proiectului au fost achiziţionate echipamente medicale care permit dezvoltarea de teme de cercetare ale căror rezultate vor avea impact direct asupra îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei, prin reducerea incidenţei mortalităţii cardio-vasculare. Echipamentele achiziţionate sunt în valoare de circa 18 milioane de lei, printre care un  sistem RMN de ultimă generaţie Philips 3,0T Ingenia în valoare de 8.303.383,40 lei cu TVA inclus, un sistem angiografic în valoare de 6.196.323,40 lei cu TVA inclus, un sistem de vizualizare optică intravasculară în valoare de 1.004.152 lei cu TVA inclus, un ecocardiograf  3D live, în valoare de 1.028.704 lei cu TVA inclus şi un ecograf cu 4 sonde 3D ŞI 4D în valoare de 1.088.100 LEI  cu TVA inclus.

Investiţie necesară

Necesitatea creării unui centru de cercetare în patologia cardio-vasculară în cadrul spitalului sibian se bazează pe faptul că patologia cardio-vasculară reprezintă în prezent principala cauză a mortalităţii în rândul populaţiei adulte la nivel mondial şi naţional. Patologia vasculară (coronariană, cerebrală şi periferică), hipertensiunea arterială şi hipertensiunea pulmonară sunt, în ordine, principalele entităţi patologice întâlnite în domeniul medicinii cardio-vasculare. „Inaugurarea acestui centru de cercetare este un moment de referinţă pentru dezvoltarea unui domeniu atât de important, cum este cel al patologiei vasculare. Centrul, realizat în cel mai mare proiect cu fonduri europene, oferă o calitate net superioară a actului medical, atât prin buna pregătire a specialiştilor, cât şi prin aparatura de ultimă generaţie. Ne bucurăm că ne îndreptăm către o normalitate din acest punct de vedere, iar Consiliul Judeţean Sibiu acordă o atenţie deosebită în această dezvoltare“, a apreciat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

Centru de referinţă

Şi managerul spitalului sibian a punctat importanţa acestei investiţii. „Proiectul este unul din obiectivele strategice de dezvoltare integrată a instituţiei şi ne bucurăm că am reuşit să-l finalizăm la termen şi că vom beneficia de creşterea capacităţii de cercetare şi dezvoltare în domeniul medicinii cardiovasculare. Prin implementarea sa, SCJU Sibiu devine un centru de referinţă, în care monitorizarea pacienţilor este organizată ştiinţific, medical şi logistic, necesitate imperioasă pentru integrarea României în programele europene de cercetare-dezvoltare şi management eficient în sectorul de sănătate publică, cu impact imediat în reducerea semnificativă a costurilor de îngrijire, tratament şi monitorizare activă, dar şi creşterea calităţii vieţii pacienţilor, crearea de noi locuri de muncă şi instruirea selectivă a personalului angajat pentru realizarea simultană a dezideratelor de cercetare şi management”, a precizat dr. Vasile Spinean.

După model occidental

„Centrul  de cercetare în patologia cardio-vasculară este conceput să funcţioneze integrat, după modele similare din UE şi SUA, urmând a fi conectat la reţelele europene şi mondiale de cercetare, oferind practic tinerilor cercetători şi doctoranzi din ţară sau din străinătate posibilitatea de a se forma şi de a studia la cele mai înalte standarde în domeniu. Totodată, centrul va contribui la dezvoltarea unui mediu de cercetare, care să asigure sustenabilitatea acestor proiecte şi parteneriate, iar prin recunoaşterea sa se va realiza şi îmbunătăţirea calităţii sistemului medical. Se urmăreşte, de asemenea, integrarea centrului nou creat în programele medicale naţionale de rezidenţiat şi supra-specializare, dar şi în cele internaţionale”, a declarat managerul de proiect, prof.univ.dr. Ioan Maniţiu, medicul şef al Secţiei Clinice Cardiologie I.

Ecograf de cord CVASIC Salon terapie intensiva

Beneficii ştiinţifice ale CVASIC

creşterea capacităţii de cercetare şi diagnostic în bolile cardio-vasculare;

crearea de noi terapii în urma analizei comparative invazivă, paraclinică şi de laborator până la nivel celular, a tipurilor de substanţe ce acţionează la nivel cardiovascular;

crearea  unor  noi standarde terapeutice pe diverse boli cardio-vasculare şi a unor terapii noi;dezvoltarea de cooperări interdisciplinare de cercetare în medicina cardio-vasculară (medici clinicieni, farmacologi, specialişti în biologie celulară, anatomopatologi);

stimularea pregătirii tinerilor cercetători şi doctoranzi;

sincronizarea metodelor de tratament cu frontul ştiinţific european în centre regionale  şi internaţionale multidisciplinare;îmbunătăţirea competenţelor şi specializarea resurselor umane din cercetarea şi practica medicală

Beneficii economice ale CVASIC

creşterea  calităţii şi diversificarea actului medical prin înfiinţarea şi dotarea de laboratoare de cercetare în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în acord cu tendinţele  pe  plan european;

scăderea costurilor de spitalizare şi a perioadei de tratament;

atragerea fondurilor alocate la nivel naţional şi internaţional către susţinerea cercetării în acest domeniu, reducerea costurilor totale în domeniul sănătăţii publice, ameliorarea stării de sănătate a populaţiei şi promovarea competitivităţii economice, ceea ce corespunde implementării conceptului Dezvoltării Durabile în Regiunea de Dezvoltare Centru;

stimularea cererii de inovare pentru sectorul productiv farmaceutic şi cel medical precum şi creşterea investiţiilor private în cercetare.

Beneficii sociale ale CVASIC

scăderea mortalităţii cauzată de bolile cardio-vasculare la adult;

ameliorarea stării de sănătate a populaţiei;

creşterea speranţei de viaţă a populaţiei.

Ioan MANIŢIU | șef secție

„Infrastructura nou creată va îmbunătăţi calitatea sistemului medical local şi naţional, prin recunoaşterea centrului de cercetare şi diagnostic în domeniul patologiei cardio-vasculare la adult, cercetarea interdisciplinară clinică şi paraclinică  pe probleme concrete cu aplicabilitate imediată sau de viitor, în scop diagnostic şi terapeutic, cu posibilitatea dezvoltării ulterioare de cercetări în parteneriate strategice cu companii farmaceutice româneşti sau europene sau cu alte centre de cercetare în România sau UE, în cadrul programelor cadru europene.”

One Comment

  1. Felicitari! este foarte important sa ai aparatura de laborator de calitate, pentru rezultate rapide, dar sigure.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*