Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit, într-un cadru solemn și festiv, în comuna Loamneș, la Alămor.
Astfel, într-o însorită zi de duminică, 18 noiembrie, după slujba bisericească, locuitorii satului Alămor, împreună cu colectivul Primăriei comunei Loamneș, reprezentanții bisericilor ortodoxe și greco-catolice, dar și elevii Școlii Gimnaziale Alămor, alături de directorul școlii și cadrele didactice, au aniversat împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire.
Evenimentul a început prin intonarea imnului României și ancorarea steagului țării. Apoi a avut loc un parastas de comemorare a eroilor din Alămor căzuți pe câmpurile de luptă, urmat de un program artistic realizat de către elevi din ciclurile primar și gimnazial care au recitat poezii patriotice. Primarul Maria Greavu, cadrele didactice și preoții au ținut discursuri despre importanța istorică a anului 1918, dar și despre rolul bisericii în contextul istoric al anului respectiv. Cu acest prilej, toți cei care au luat parte la acest eveniment, în special copiii, au înțeles mai bine momentele importante din istoria acestui neam și a acestei țări.
La final, s-au oferit diplome de onoare urmașilor veteranilor de război și, totodată, s-a cinstit memoria preotului Solomon Nicolae Aron, care s-a născut în Alămor și a participat la Unirea de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.