Celebrul interpret de muzică populară, taragotistul Dumitru Fărcaş, a murit

Interpretul de muzică populară, taragotistul Dumitru Fărcaş, a murit în noaptea de luni spre marţi într-un spital din Cluj, în urma unui infarct. Taragotistul avea 80 de ani.

Dumitru Fărcaş a murit într-un spital din Cluj, unde era internat în urma unui infarct.
Directorul Casei de Cultură a Studenţilor Cluj, Flavius Milăşan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că detaliile privind înmormântarea lui Dumitru Fărcaş vor fi comunicate de familie.
În luna mai, Fărcaş a împlinit vârsta de 80 de ani, ocazie cu care preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler.
În vara anului 2014, Dumitru Fărcaş a rămas fără taragot, după ce acesta i-a fost furat dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român, astfel că artistul nu a mai putut cânta la spectacolul aniversar al lui Gheorghe Zamfir.
„Taragotul şi un acordeon au fost furate dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român, care fusese lăsat neasigurat. Bunurile furate valorează aproximativ 7.000 de euro”, au spus atunci surse din Poliţia Capitalei. Dumitru Fărcaş şi alţi artişti sosiseră la Ateneu pentru a participa la spectacolul aniversar „Zamfir – 50 de ani pe scenă”. Hoţii au acţionat după ce aceştia au coborât din microbuz. Cel mai probabil, ei ar fi găsit o uşă a microbuzului deschisă.
Aurel Tămaş: Plecarea lui Dumitru Fărcaş, o pierdere imensă pentru folclorul românesc
Cântăreţul de muzică populară Aurel Tămaş consideră că decesul lui Dumitru Fărcaş este ”o pierdere imensă” pentru folclorul românesc, acesta fiind cel care a înobilat taragotul cu care a slujit neamul românesc.

Aurel Tămaş a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că Dumitru Fărcaş a fost un bun creştin, un bun ardelean, un bun român.
”E greu să vorbeşti despre faptul că a plecat dintre noi Mitru Fărcaş, părea veşnic. A înobilat un instrument cu care a slujit neamul românesc de când se ştie. Sunetul taragotului va rămâne veşnic în conştiinţa acestui neam. Mitru a fost un bun creştin, un bun ardelean, un bun român, un om de nădejde, este o imensă pierdere pentru folclorul românesc”, a spus Tămaş.
Acesta a precizat că, împreună un grup de folclorişti din care făcea parte şi Dumitru Fărcaş, pregătea un program dedicat Centenarului, care să includă spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate.
Interpretul de muzică populară, taragotistul Dumitru Fărcaş, a murit în noaptea de luni spre marţi într-un spital din Cluj, în urma unui infarct. Taragotistul avea 80 de ani.
Directorul Casei de Cultură a Studenţilor Cluj, Flavius Milăşan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că detaliile privind înmormântarea lui Dumitru Fărcaş vor fi comunicate de familie.
”În noaptea de luni spre marţi a decedat Dumitru Fărcaş în urma unui infarct, era internat la un spital din Cluj-Napoca. În luna mai a împlinit 80 de ani. Era pensionar, dar avea şi funcţia de consultant artistic la CCS, iar Sala Mare a instituţiei îi poartă numele. Transmitem condoleanţe familiei”, a spus Milăşan.
În luna mai, Fărcaş a împlinit vârsta de 80 de ani, ocazie cu care preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*