Ziua a doua de FITS, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, a adus în fața publicului prezent la Sibiu două noi reprezentații sold out ale premierei mondiale Afrodita și Eliberarea Lumii (un vodevil musical grecesc) de Tim Robbins, câștigător al unui premiu Oscar și a trei Globuri de Aur, una printre cele mai apreciate și provocatoare voci ale cinematografiei contemporane.
Foto: TNRS Sibiu
Ce-a de-a doua reprezentație s-a încheiat imediat după miezul nopții cu minute în șir de aplauze.
Tot ieri a fost programat și DinDor’NdoR, un impresionant spectacol semnat de Gigi Căciuleanu. Regizorul român a pus în scenă o coregrafie traversată de ideea că fiecare dansatoare / dansator reprezintă o complexă geometrie a trupului, înscrisă într-un soi de matematică spațială reprezentată de structuri, forme și/sau simboluri, materializată și printr-o serie de accesorii – metafore.
De asemenea, cu o sală plină a fost întâmpinat și Procesul de Franz Kafka, în regia lui Botond Nagy, una dintre premierele Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu din acest an. Readaptarea celebrului roman semnat de Kafka repune în discuție raporturile interumane contemporane, într-un spectacol dinamic și memorabil despre alienare și absurditatea cotidiană.
Foto: TNRS Sibiu
Tabloul artistic al zilei a fost completat de spectacolul Pe urmele lui Moby Dick, un grandios număr de circ contemporan în Piața Mare, adus la Sibiu de francezii de la Compagnie de Productions Polymorphes & Populaires, dar și de alte spectacole de circ, gospel, dans și concerte.
Producțiile lui Tim Robbins s-au jucat pe cinci continente și în patruzeci de state americane
Un moment important al zilei de ieri a fost conferința specială dedicată dialogului dintre Octavian Saiu și Tim Robbins, director artistic al The Actors’ Gang – o trupă de teatru pe care a cofondat-o în 1981 și care are în palmares peste 150 de producții artistice și peste 100 de premii. Producțiile realizate de Robbins după Visul unei nopți de vară, 1984 de Orwell, Harlequino: On to Freedom, Embedded și The New Colossus s-au jucat pe cinci continente și în patruzeci de state americane. În plus, adaptarea scenografică a lui Robbins după Culoarul morții, cartea sorei Helen Prejean, s-a jucat în peste 150 de universități din SUA și de peste hotare. The Actors’ Gang au ajutat și continuă să ajute mii de copii prin programele lor educaționale de transformare, iar proiectul lor revoluționar Prison Project a primit recunoaștere națională în SUA și funcționează în prezent în două centre de detenție pentru tineri delincvenți, două instituții de reintegrare și 12 penitenciare din California, SUA și Tecate, Mexico.
Poți ajunge la milioane de oameni cu o minciună, după cum se vede în cinematografie. Dacă ajungi la 100 de persoane cu adevărul, adevărul se va multiplica. Am văzut acum mult timp o producție regizată de Andrei Șerban la New York și am înțeles atunci că adevărul este central. Să zicem că avem 20 de oameni într-o sală, este esențial să ținem acel spectacol. Nu știm cine este în public și ești dator să faci spectacolul, nu știi cine este prezent și pe cine o să impactezi. Teatrul rămâne important, esențial de-a dreptul. Putem spune unui public: telefoanele la o parte. Fiți alături de noi. E important pentru că din cauza telefonului murim pe dinăuntru, a declarat Tim Robbins în cadrul conferinței. Un rezumat detaliat privind conversația poate fi găsit pe Blog.Sibfest.ro, alături de texte de la toate conferințele din cadrul acestei ediții de FITS.
Artistul italian Pippo Delbono: „Simt o prietenie puternică aici. Mi se pare că suntem cu toții frați”
Un alt moment emoționant al zilei a fost întâlnirea cu Pippo Delbono, copilul rebel al teatrului mondial, care a bulversat metodele și regulile și a impus sinceritatea și emoția, în cadrul unui dialog facilitat de același Octavian Saiu. Spectacolul său Trezirea, prezentat în premieră mondială la FITS anul acesta, este un spectacol-confesiune magistral, incisiv, emoționant și de neuitat.
Iubesc românii și românii iubesc teatrul meu. Am venit aici, am văzut orașul Sibiu, pe care îl cunosc bine. Eu vă consider frații mei și fac spectacole cu frații mei. Sunt într-un oraș care îmi place. În Italia nu-mi prea place să fac spectacole, în schimb aici în România trăiesc altfel de sentimente. Simt o prietenie puternică aici. Mi se pare că suntem cu toții frați, a declarat artistul Pippo Delbono, în cadrul conferinței.
Sezonului Cultural Polonia-România 2024/2025, un dialog important între țări facilitat de cultură
A doua zi de FITS a reprezentat și un prilej deosebit pentru dialogul intercultural între țări. Ziua a fost deschisă de conferința de presă dedicată Sezonului Cultural Polonia-România 2024/2025, în prezența președintelui FITS, Constantin Chiriac, a Ministrului Culturii – Raluca Turcan, a președintelui Institutului Cultural Român (ICR), Liviu Jicman, dar și a reprezentantelor Poloniei, Hanna Wroblewska – Ministrul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia și Olga Wysocka – Director al Institutului Adam Mickiewicz din Varșovia. Conferința de presă a fost moderată de Octavian Saiu.
Sezonul Cultural Polonia-România 2024/2025 reprezintă un ciclu de evenimente artistice în cele două țări partenere, derulate în intervalul a optsprezece luni. Sezonul este rezultatul cooperării dintre Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia și Institutul Adam Mickiewicz, cu sprijinul Institutului Polonez din București, și Ministerul Culturii din România, alături de Institutul Cultural Român. Pe parcursul Sezonului vor avea loc sute de evenimente muzicale, teatrale, cinematografice, expoziționale și literare atât în România, cât și în Polonia.
Publicul de la FITS va avea posibilitatea să vadă spectacolul „Angajații”, de regizorul polonez Lukasz Twarkowski, dar și alte trei spectacole ale Academiei din Varșovia. Am avut de asemenea o prezentare de picturi la Muzeul Brukenthal care aduce în fața publicului arta poloneză. Pentru mine a fost foarte important să deschidem Sezonului Cultural Polonia-România 2024/2025 aici la Sibiu, a declarat Hanna Wroblewska, Ministrul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia, prezentă în cadrul conferinței de presă.
People Power Partnership, un proiect de teatru participativ, destinat spațiului public
A doua conferință de presă a zilei a fost dedicată People Power Partnership, un proiect de teatru participativ, destinat spațiului public, care facilitează întâlniri reale și durabile între tineri, într-un context artistic. Pe parcursul proiectului, 104 tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, dezvoltă 13 producții independente, dar și un spectacol final, de mari dimensiuni, ce va fi prezentat în turneu prin cele 13 orașe partenere, în cadrul unor festivaluri internaționale de prestigiu.
De fiecare dată când derulăm astfel de proiecte ne gândim la variante de participare care includ mulți tineri. De multe ori sunt schimburi de experiențe în care sunt implicați creatori de teatru. Vrem să facem oamenii să-și adreseze întrebări. Când ajungem la public, ceva se schimbă în ei, într-un mod bun. Din punctul meu de vedere trebuie să ne concentrăm pe drepturile omului, ale tuturor. Stânga, dreapta privesc spre trecut. Dar acum ne îndreptăm spre globalism. Niciodată nu s-a întâmplat ca o națiune să soluționeze probleme politice majore. Ce facem noi, prin proiectul nostru, e să încercăm să spunem că e bine să fie diferit, a declarat Matthias Rettner, reprezentantul Aktionstheatre PAN.OPTIKUM din Freiburg (Germania), liderul de proiect al People Power Partnership.