Cel mai mare skate park din ţară, aflat lângă Piaţa Obor din municipiul Sibiu, a fost închis, începând de azi, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, oraşul ajungând la o rată de infectare de 7,12 la mia de locuitori, au informat reprezentanţii administraţiei locale.
„Luăm această măsură pentru protecţia copiilor şi tinerilor care îl folosesc, din cauza creşterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus. Pentru a respecta noile măsuri de protecţie a populaţiei specificate în legislaţie aceştia ar trebui să prezinte pentru acces un certificat de vaccinare sau să facă dovadă trecerii prin boală, dar în cazul celor mai mici de 12 ani nu există opţiunea vaccinării. De asemenea, puţini din cei cu vârsta între 12 şi 18 ani s-au vaccinat, conform statisticilor prezentate public de autorităţi. De altfel, închiderea skatepark-ului pentru perioada sezonului rece era oricum programată în scurt timp, odată cu intrarea în sezonul rece. Prin urmare, îi aşteptăm din nou să se bucure de cel mare parc de gen din ţară în primăvara anului viitor, când sperăm că pandemia se va încheia”, a anunţat Primăria Municipiului Sibiu, marţi, pe Facebook.
Conform aceleiaşi surse, cel mai mare şi mai modern skate park din ţară a primit în medie de 80 de copii şi tineri în fiecare zi, în perioada în care restricţiile în vigoare au permis funcţionarea acestuia.
În spitalele din judeţul Sibiu sunt internaţi 375 de bolnavi cu COVID-19, dintre care 42 sunt în secţiile ATI, potrivit datelor comunicate de Instituţia Prefectului. AGERPRES