Unul din cei mai cunoscuţi ciocolatieri din România, Florin Balan, a realizat cel mai mare ou de Paşte sub formă de iepure din România, înalt de un metru şi care cântăreşte şapte kilograme de ciocolată, suficientă ca să ajungă unui om în doi ani de zile sau la 700 de oameni, care să mănânce câte o porţie de 10 grame.
„În mod sigur aşa ceva nu s-a mai făcut, pentru că acesta s-a născut aici în laborator, aici a fost gândit, croit, executat, cu alte cuvinte este unic. Probabil că mai există ouă de dimensiunile acestea, dar la modul de montaj şi la modul acesta de prezentare, în România, din ce ştiu eu, în momentul de faţă nu există. Toate construcţia lui are un metru şi greutatea lui este între 6,5 – 7 kilograme de ciocolată. Porţia zilnică de ciocolată este la 10 grame, vreo 700 de oameni sau un om, în doi ani l-ar putea mânca”, a declarat Florin Balan, pentru Agerpres.
Acest ou de ciocolată a fost realizat în opt ore şi cea mai grea parte a fost montajul. Oul este realizat din ciocolată franţuzească, de culoare albă. Urechile sunt din ciocolată maro, iar pe una din ele stă aşezat un fluturaş din ciocolată albă. Oul a fost decorat cu ochi şi sprâncene, nas sub formă de inimioară roz, mustăţi şi are şi un papion roşu. Ciocolata din care este realizat oul este fără aditivi.
Ideea i-a venit ciocolatierului Florin Balan, care are un atelier de artizanat în ciocolată în oraşul Cisnădie, după ce un client i-a comandat ceva deosebit, dar nu era decis dacă să fie un ou sau un iepure de Paşti. Preţul acestui ou unicat este de 1.200 de lei şi această comandă va merge la un român, care se va bucura de Paşte de cel mai mare ou sub formă de iepure, creat la noi. „Am avut o comandă a cuiva care nu ştia exact ce vrea, dacă vrea iepure sau un ou şi atunci am spus: «hai să facem un iepure dintr-un ou» şi a ieşit ce vedeţi. Un lucru foarte important e că este doar ciocolată pură, nu există aditivi, nimic care să-i modifice structura, cu alte cuvinte, se poate mânca integral. Preţul de catalog este în jur de 1.000 – 1.200 de lei. Fluturaşul de pe ureche îi dă o tentă şic. Noi am căutat să-i dăm o tentă de mişcare, de viu, motiv pentru care, dacă îl priviţi din diferite unghiuri, o să vedeţi că o dată e trist, o dată este vesel, depinde din ce unghi îl priveşti. Noi am încercat să-i dăm o tuşă veselă, pentru că Paştele ar trebui să fie vesel”, a precizat Balan.
Nu doar oul record de ciocolată a fost realizat în atelierul ciocolatierului Florin Balan, ci şi ouă de ciocolată, de dimensiunea unor ouă normale, dar glazurate cu aur de 22 karate, comestibil, care ajung să coste 100 de lei bucata. „Un ou normal din ciocolată la dimensiunea unui ou normal este la preţul de 4,5 lei, un ou glazurat, dacă este integral cu aur, poate fi înmulţit de 20 de ori, preţul lui ajunge la 100 de lei”, a mai spus Florin Balan.
Alţi clienţi îşi doresc ouă şi figurine de ciocolată cu cristale Swarovski comestibile, în timp ce unii preferă să fie în tendinţe şi preferă praline şi figurine în culori pastelate, mate, cu arome de cardamon şi piper roşu. Unul din produsele vedetă realizate la Cisnădie, unicat în România, este tabloul de ciocolată, care costă 30 de lei.
Primele comenzi de Paşti au fost realizate încă din ianuarie în atelierul de ciocolată de la Cisnădie.
Artizanatul în ciocolată este o afacere de nişă în România. În cazul produselor de la Cisnădie, aici în fiecare sezon s-a lansat un produs nou sau reintepretat.
„Din ce observăm noi pe piaţă, lumea a început să se formalizeze cu aceste cadouri. (…) Cine se gândeşte la calitate, merge către artizan, cel care este ciocolatier sau cofetar de bună calitate”, a adăugat Florin Balan.
Potrivit sursei citate, o ciocolată de calitate, sănătoasă, trebuie să aibă o concentraţie cât mai mare de cacao şi să fie realizată de producători de marcă.