Condiții de cinci stele îi așteaptă pe spectatori la Festivalul Filmului European și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, primele evenimente găzduite în „noua” Casă de Cultură a Sindicatelor, care de acum se numește oficial Centrul Cultural „Ion Besoiu”.
După mai bine de o mie de zile de agonie, sute de pagini depuse la dosarul ISU, investiții de peste două milioane de euro și aproximativ 70 de tone de gunoi lăsat în urmă de procesul de modernizare, oficialii sunt pregătiți să întindă covorul roșu și să taie panglica inaugurală.
„Dacă, în urmă cu doi ani, aș fi știut exact ce mă așteaptă, probabil că aș fi renunțat, însă ne-am chinuit, am încercat, iar în final am reușit. Am fost motivați de pasiunea pentru cultură, Sibiu, frumos și dragostea pentru Ion Besoiu”, a mărturisit Adrian Neagu, președintele grupului TVSAT Media, care a preluat în administrare Casa de Cultură.
Nu o să mai înghețăm de frig și nici nu o să mai murim de cald
Datorită modernizării, viitorii spectatori ar trebui să se simtă răsfățați și apreciați. De dragul confortului, administratorii au montat sisteme performante de climatizare, au renunțat la aproximativ 300 de locuri, au mărit culoarele, au stabilit locuri speciale și au instalat un lift pentru persoanele cu dizabilități. Tot pentru starea lor de bine au fost achiziționate cele mai noi tehnologii audio și video, precum și cel mai mare ecran care există la ora actuală în Sibiu, cu ajutorul căruia sibienii se pot bucura de filme 3D.
Dacă la prima inaugurare, cea din 1976, Casa de Cultură avea un cu totul alt scop, începând de mâine aceasta va deveni un mall cultural, locație ideală pentru proiecții de film, balet, spectacole de teatru, expoziții și lansări de carte.
Pentru a vă convinge de planurile organizatorilor, proiectele arhitecților și rezultatul final al constructorilor sunteți așteptați la Festivalul Filmului European, manifestare ce urmează a debuta, mâine, 1 iunie, la ora 18.30.
Casa de Cultură putea oricând să ardă repede și bine
Cu zâmbetul pe buze, colonelul Cosmin Balcu, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Sibiu a anunțat astăzi, în cadrul unei conferinte de presă, ridicarea sigiliului și totodată emiterea autorizației de securitate la incendiu pentru noul centru cultural. Acesta susține că acțiunile inspectoratului nu au fost deloc exagerate și au avut ca scop doar siguranța spectatorilor, în condițiile în care lambriurile de lemn și scaunele erau inflamabile în procent de sută la sută. După ce, ani de-a rândul, pe adresa Casei de Cultură s-au emis zeci de amenzi pentru nerespectarea normelor de securitate, pompierii se declară mândri de rezultatul final și de toate investițiile făcute în sistemele de evacuare, cele de detecție ale fumului și la generatorul de electricitate.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a emis astăzi, 31.05.2018, autorizaţia de securitate la incendiu pentru Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Sibiu. Urmare a demersurilor şi eforturilor făcute de către conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor şi a investitorului, dar şi după verificarea documentaţiei tehnice conforme cu situaţia din teren, ISU Sibiu a certificat intrarea în legalitate a acestui obiectiv, deosebit de important pentru locuitorii municipiului Sibiu şi nu numai, eliberând autorizaţia de securitate la incendiu. Datorită unei comunicări permanente între ISU Sibiu şi conducerea obiectivului, şi a sprijinului acordat în realizarea demersurilor necesare intrării în legalitate, începând cu data de 31.05.2018, Casa de Cultură a Sindicatelor este certificată privind îndeplinirea cerinţei esenţiale de securitate la incendiu”, a declarat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Sibiu, care dispune de cea mai mare sală de spectacole din judeţ, a fost închisă, la dispoziţia ISU, în noiembrie 2015, pentru neîndeplinirea normelor de securitate la incendiu, context în care pompierii au aplicat şi unele amenzi în legătură cu organizarea unor evenimente culturale în această incintă.
Viorica MAIER