Cel mai bine plătit tătic din Sibiu mai are de așteptat

Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Sibiu, Nicu Florescu, a declarat că până la sfârşitul acestei luni vor fi finalizate controalele la firmele unui sibian care ar urma să primească cea mai mare alocaţie de creştere a copilului în România – echivalentul în lei a 35 000 de euro.

În urmă cu o lună, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a cerut Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF) verificarea dosarului pentru cea mai mare alocaţie de creştere a copilului, potrivit unui comunicat al instituţiei. Beneficiarul de la Sibiu este un tânăr om de afaceri. Deocamdată, acest tată nu primeşte indemnizaţia solicitată, banii ceruţi de el fiind păstraţi într-un cont, la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sibiu, potrivit Agerpres. „Încă nu am primit niciun răspuns. Controlul se face pe ultimii trei ani la firme. Nu (primeşte banii acum – n.red.). Banii sunt în cont la noi şi aşteptăm răspuns“, a declarat ieri, pentru Agerpres, Ioan Boţa, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sibiu.

Dosar în lucru

„Începând cu 1 iulie 2016, Guvernul a implementat, la propunerea Parlamentului, actul normativ prin care a fost majorat la 85% cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului (ICC). La nivel naţional se află în plată un număr de 142.990 dosare (din care 129.226 femei şi 13.764 bărbaţi). Cuantumul cel mai mare al indemnizaţiei pentru creşterea copilului care este înregistrat în urma aplicării prevederilor Legii nr. 66/2016 ajunge la echivalentul în lei a 35.000 euro pentru un beneficiar din judeţul Sibiu. În acest caz, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a procedat la demararea verificării conformităţii dosarului şi a transmis documentele aferente acestuia către Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), în vederea efectuării controlului conform procedurilor legale“, se preciza în comunicatul ANPIS. Atunci, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a precizat că dreptul la indemnizaţie nu a fost suspendat, ci amânat la plată până la finalizarea verificărilor, cu informarea prealabilă a beneficiarului.

În atenția ministrului

Un studiu realizat la solicitarea ministrului Muncii arată că un procent de numai 0,17% din totalul celor 142.990 beneficiari de ICC (indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului), adică 242 persoane, consumă o treime din bugetul alocat, existând chiar cuantumuri care ajung la echivalentul în lei a 35.000 euro. Cele mai mari cuantumuri ale indemnizaţiei au fost înregistrate în judeţul Sibiu şi în municipiul Bucureşti, sectorul 1, de 159.084 lei, respectiv 94.168 lei, în urma veniturilor realizate ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă. Pe următoarele locuri se situează un beneficiar din Constanţa, cu 74.693 lei, şi unul din Bucureşti, sectorul 5, 56.132 lei, ambii realizând venituri pe bază de contract de muncă/raport de serviciu. Media cuantumului ICC, la nivel naţional, a fost de 1.404 lei. Cea mai mică valoare medie s-a înregistrat la Suceava – 1.182 lei, iar cea mai mare în Bucureşti, în sectorul 1, unde cuantumul a fost de 2.445 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*