Nicoleta Ocneriu, ghid turistic bine cunoscut în Sibiu, a primit distincția „Travellers’ Choice Award 2025” din partea platformei TripAdvisor, în urma recenziilor excelente oferite de turiștii care i-au fost alături în experiențele ghidate.
Premiul o plasează printre cei mai apreciați ghizi la nivel internațional, fiind acordat doar celor din topul de 10% al preferințelor turiștilor din întreaga lume.
Colaboratoare a programului „Anii Drumeției” încă din vara anului 2023, Nicoleta s-a remarcat prin inițiative inovatoare care au îmbinat armonios natura cu gastronomia locală, cultura și istoria regiunii. Ghidajele sale nu sunt simple trasee, ci adevărate incursiuni în spiritul locului.
„Nu sunt cel mai bun ghid din Sibiu, însă mă bucură aprecierile primite din partea turiștilor. Tot ceea ce fac, fac cu sufletul”, a declarat cu modestie Nicoleta Ocneriu la primirea distincției.
Aceasta nu este prima recunoaștere a profesionalismului și pasiunii sale: Nicoleta a mai primit „Travellers’ Choice Award” și în anii 2017, 2018 și 2024, semn că implicarea și dedicarea ei sunt apreciate constant de cei care îi descoperă tururile.
Cei care vor să o cunoască pe Nico și să se bucure de o experiență autentică în natură o pot face duminică, 27 iulie, în cadrul unei drumeții la Veseud, care va include și degustări de sucuri naturale și cules de zmeură – o zi de vară perfectă, presărată cu gusturi, povești și peisaje de vis.











