Cei mai buni jucători de tenis de masă s-au decis în Sala Transilvania!

Jucători de tenis din cinci județe au venit în weekend la Sibiu să concureze la „Cupa Centenar Transilvania”.

Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 20 octombrie, adunând în Sala Transilvania 38 de pasionați de tenis de masă.

Un jucător din Sibiu, pe podium

„Cupa Centenar Transilvania” a fost un turneu de categoria B și s-a desfășurat pe holurile Sălii Transilvania. Pasionați de tenis de masă din Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie, Agnita, Săliște, Ocna Sibiului, Cristian, Mediaș, Târgu Mureș, Alba Iulia, Aiud, Craiova și Deva au participat la turneu, la categoriile Începători+Avansați / Open+Elite. Cei 38 de participanți au fost împărțiți în șase grupe.

„Am avut 38 de participanți care au fost împărțiți în șase grupe. S-au calificat primii patru în grupele superioare, de acolo primii doi, după care s-au jucat  meciurile eliminatorii”, au declarat organizatorii.

Turneul a debutat la ora 9:30 și s-a încheiat în jurul orei 20. Pe locul 1 s-a clasat Radu Suflețel din Alba Iulia, pe locul 2 Cezara Boeriu din TG. Mureș, podiumul fiind completat de un jucător din Sibiu, Ioan Todârcea, care a terminat pe locul 3. Organizatorii au pregătit cupe, medalii și diplome pentru câștigători, fiind premiate primele 8 locuri.

Un nou turneu în Sala Transilvania

Organizatorii anunță desfășurarea unui nou turneu în Sala Transilvania, în luna noiembrie. „Lumea s-a simțit bine sâmbătă. S-a jucat tenis de calitate, au fost niște seturi foarte disputate. A fost un turneu foarte bun, de aceea ne dorim să mai facem încă unul, în luna noiembrie. Este vorba de Top8, la care vor participa cei mai buni 8 jucători din Sibiu la Open/Elite și cei mai buni 8 la Începători/Avansați”, a declarat Adonis Filea, organizator local.

Până atunci, iubitorii de tenis de masă din Sibiu își dau întâlnire în fiecare săptămână la Sala Transilvania. În fiecare zi de miercuri are loc „Turneu de antrenament”, unde se joacă grupe și probe eliminatorii și se ține un clasament local.

Turneul B „Cupa Centernar Transilvania”a fost organizat de AmaTur împreună cu organizatorii locali Adonis Filea, Călin Anton și Marius Barac.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*