Cei mai buni jazz-işti

Giuseppe Dimonte-2Cel mai bun band a ediţiei 2016 a concursului Sibiu Jazz Festival fost adjudecat de studenţii Universităţii din Graz – BB QUARTET ce are în componenţă pe brazilianul Marcelo Valezi (tenor saxofon, flaut), croatul Ivar Krizic (bass) şi ungurii Lajos Tóth (pian) şi Balázs Balogh (tobe) ultimul fiind şi conducătorul bandului. Cea mai bună voce din concurs s-a dovedit a fi cea Kristinei Kosyorus din Târgu Mureş, Cea mai bună compoziţie a fost cea a lui Giuseppe Dimonte – conducătorul bandului Pippi Dimonte Quintet din Italia pentru piesa “Neukolln”.

Premii speciale

Juriul a acordat două premii speciale după cum urmează: Viorica Pintilie Quartet format din Viorica Pintilie (voce), Alexandru Olteanu (pian), Adrian Flautistu (contrabas), Iulian Nicolau (tobe) şi lui Sandu Bantaş (voce) student la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi. Publicul a avut ocazia de a vota online preferaţii. După prima zi de concurs cele mai multe voturi le-au avut studenţii Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – grupul Groovy Bastards format din Ioana Vișinescu (voce), Mario Nichiforescu (chitară bass), Leonard Croitoru (pian), Alex Mușat (tobe), Andrei Bălașa (chitară). Cel de al doilea premiu al publicului acordat în urma voturilor online a fost adjudecat de Cristina Radu masterandă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Premiile sunt acordate Institutul Cultural Român şi Consiliul Local prin Primăria Municipiului Sibiu.

Oportunitate pentru tinerii muzicieni

„Concursul, organizat de Fundaţia Sibiu Jazz Festival şi Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu s-a dorit a fi o rampă de lansare pentru tinerii muzicieni prin crearea de oportunităţi pentru formaţiile de jazz de a se lansa pe piaţa muzicală de gen din ţară şi din străinătate. Prin acest eveniment organizat înainte de demararea concertelor din cadrul Sibiu Jazz Festival se doreşte în primul rând „predarea ştafetei“ de la o generaţie la alta de muzicieni”, declară organizatorii.

Ultimele zile

Festivalul contină până duminică. Seara de vineri debutează cu recitalul formației italiene Tangostinato. După acest periplu, melomanii se vor întâlni cu un trio explozivReijseger – Fraanje – Sylla, care creează o întreagă lume plină de umor, unde excelența improvizațiilor se combină cu ritmuri și cântece africane, interpretate de solistul de origine senegaleză, Mola Sylla. Sâmbăta va fi plină de culoare!  La început de program, cei de la Dock in Absolute vor îmbina jazzul cu muzică clasică, rock și electro, pregătind astfel atmosfera incendiară pe care o va declanșa Sekou Kouyate,  supranumit „Jimi Hendrix al Korei”. Festivalul se va încheia vesel, într-o atmosferă relaxantă, organizatorii pregătind pentru prima dată un program exclusiv dedicat copiiilor: Jazz for Kids, în parteneriat cu jazz.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*