Ordonanța de urgență a Guvernului privind modificarea Codurilor penale va fi abrogată duminică, în ședință de guvern, a anunțat premierul Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria. Promisiunea nu i-a oprit, deocamdată, pe sibieni să continue protestul. La ora 22.00, mii de voci vor intona împreună „Deșteaptă-te, române!”, în Piața Mare. „Să se audă până la Bucureşti cum cântă 20.000 de sibieni! Şi pentru că toată Europa e cu ochii pe noi zilele astea, haideţi să le arătăm că linia de est apără valorile europene: aduceţi steaguri ale UE dacă aveţi şi, după intonarea imnului României, intonăm imnul Uniunii Europene”, îndeamnă organizatorii protestului pe Facebook.
„Am luat, după aceste zile, câteva decizii. Prima, mâine vom face în regim de urgență o ședință de guvern pentru abrogarea acestei ordonanțe. (…) Nu vreau și nu doresc să dezbinăm România. (…) S-a creat un clivaj în societate”, a declarat premierul.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a confirmat că decizia de a retrage OUG de modificare a Codurilor penale a fost luată în cadrul coaliției de guvernare. „Am luat această decizie — să retragem ordonanța, să o abrogăm, pentru că nu avem nimic de ascuns, nu are o dedicație pentru cineva, niciunul dintre noi nu beneficiază de această ordonanță și ca oamenii să înțeleagă în final că nu acesta a fost scopul nostru — de a ne apăra cumva de justiție. (…) Sunt o serie de semnale care pe mine mă îngrijorează”, a anunțat Tăriceanu, la România TV.
Potrivit acestuia, există în prezent o situație extrem de tensionată. „Suntem cu toții martorii unei situații extrem de tensionate, cu zeci de mii de oameni care sunt în stradă, manifestează. Dar, în același timp, dincolo de respectul pe care îl port dreptului la libera exprimare, asist, ca și alții, la o uriașă campanie de dezinformare. Această campanie de dezinformare, bine dusă, la care au contribuit foarte mulți, i-a făcut pe cei care sunt în stradă de bună credință să considere că această ordonanță mult-discutată, și pentru care s-a cerut abrogarea ei, are de fapt niște scopuri bine definite — și anume de a-i apăra în fața legii pe cei care sunt corupți. (…) Oamenii au căpătat convingerea că Guvernul, dacă a dat această ordonanță, e ceva în neregulă. Nu știu ce înseamnă miezul nopții pentru unii sau alții”, a arătat Tăriceanu.
În opinia sa, „această manipulare a prins” și, totodată, discuțiile avute cu partenerii de coaliție au ridicat „un mare semn de întrebare”. „În discuțiile avute în ultimele două-trei zile cu președintele Camerei Deputaților, președintele PSD, cu premierul Grindeanu față de situația creată în țară, a ridicat un mare semn de întrebare — pe de o parte, ordonanța este constituțională, este legală, nu vizează vreo anumită persoană, nu este dată cu dedicație, așa cum s-a spus, vine să corecteze anumite lucruri cerute în mod special de Curtea Constituțională care sunt obligatorii. În fine, toată baza este corectă. Pe de altă parte, e o situație care s-a inflamat din ce în ce mai mult, o percepție care s-a instalat (…) și ne-am pus problema ce facem? Ajungem să avem o țară divizată, o țară care este măcinată de tensiuni, care este măcinată de conflicte, un președinte care din păcate alimentează aceste conflicte… Și, noi, totuși, avem o responsabilitate față de faptul că românii ne-au încredințat totuși conducerea acestei țări, la nivelul Parlamentului și la nivelul Executivului. Totdeauna înțeleptul cedează”, a argumentat președintele Senatului.
El a avut un mesaj pentru susținătorii coaliției PSD-ALDE: „Nu e vorba de a ceda în fata unui adversar, este vorba de a avea înțelepciunea să ne gândim la interesul țării, la interesul major al României și tocmai pentru că această ordonanță nu are niciun fel de ascunzișuri, nu are niciun fel de dedicație specială, am stat și ne-am gândit dacă asta este problema, că așa se percepe, de ce să nu arătăm că putem să o retragem, pentru că nu avem noi niciun fel de interes personal”