Ilie Bolojan a promulgat „Legea fugarilor”. Condamnații care nu se predau vor fi considerați evadați.

Foto: presidency.ro
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat vineri legea care consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea de a nu se prezenta la organul de Poliție în termen de 7 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, scrie Monitorul de Cluj.
Această modificare a Codului penal urmărește înăsprirea pedepselor pentru cei care se sustrag de la executarea pedepselor privative de libertate.
Conform noilor prevederi, se consideră evadare neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, părăsirea fără autorizare a locului de muncă aflat în exteriorul locului de deținere, precum și încălcarea obligațiilor în cazul arestului la domiciliu.
Actul normativ stabilește pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru cei care se sustrag executării pedepselor.
În situațiile în care evadarea este săvârșită prin folosirea violenței sau a armelor, pedeapsa se majorează, ajungând la închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Un aspect important al legii este că pedeapsa pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării, ceea ce înseamnă că persoanele condamnate vor avea de executat ambele pedepse.