Pe o vreme superbă, 8 concurente s-au decis să înfrunte zăpada în costume de baie la ediția din acest an a concursului.
Sursa foto: hila.ro
Prezentat de vedeta TV Cosmina Păsărin, Bikini Race a fost structurat în mai multe probe.
Pentru prima probă, cele 8 concurente au făcut o prezentare proprie și au răspuns la câte o întrebare de cultură generală. Răspunsurile au fost punctate de juriul format din Alexandru Barbu, antrenor federal al lotului național de schi, sportiv cu participări la două olimpiade la activ, vedeta TV Nicolle Stănese și doi reprezentanți ai școlilor de schi, Agatha Șuteu reprezentând Școala de Schi și Snowboard Arena Platoș Păltiniș și Mihai Drăghici, reprezentând Școala de Schi și Snowboard Păltiniș.
Sursa foto: hila.ro
Pentru cea de-a doua probă, concurentele au urcat în vârful pârtiei D și au coborât pe traseul de slalom iar cel mai rapid timp a fost premiat cu 80 de puncte. Tot pe schiuri sau pe placă, cele 8 temerare au trecut apoi pe sub 2 ștachete de limbo după care au trecut la proba construirii oamenilor de zăpadă.
Sursa foto: hila.ro
Fiecare concurentă a avut 10 minute la dispoziție pentru a crea cel mai interesant om de zăpadă, care apoi a servit drept țintă pentru proba de aruncat bulgării.
Proba s-a desfășurat în mișcare, pe banda rulantă a școlii de schi, iar fiecare concurentă a primit câte 5 puncte pentru fiecare om de zăpadă nimerit cu bulgărul. La capătul benzii rulante, concurentele erau așteptate de sănii, cu care au coborât întreg traseul de concurs, amenajat cu valuri special pentru această probă, care a fost și ultima probă din concurs.
Sursa foto: hila.ro
La finalul celor 6 probe, Corina Țiglaru a obținut cele mai multe puncte și a fost încoronată drept câștigătoarea ediției din acest an a concursului Bikini Race. Corina a fost urmată în clasament de Denisa Oșan și Simona Fediuc.
Sursa foto: hila.ro
Marea câștigătoare a concursului a primit un voucher în valoare de 1000 de euro pentru o excursie oferită de Carpathian Travel Center prin www.vacanta-mea.eu și produse oferite de Magazinul H2O, ochelari Oakley Flight Tracker L, căști wireless SkullCandy Jib True și un costum de baie RipCurl. Toate concurentele au fost premiate cu produse de la Boutique și H2O. Atmosfera în timpul concursului a fost asigurată de DJ Coralie iar DJ Dosta a condus petrecerea ce a urmat concursului.
Slide and Freeze, ultimul eveniment al sezonului
Weekendul viitor la Arena Platoș Păltiniș are loc cel mai trăznit concurs al sezonului, Slide and Freeze. Concursul are trei categorii, Slide and Freeze – unde concurenții vor trebui să traverseze pe schiuri sau pe placă suprafața lacului artificial, Jump and Freeze – unde juriul va puncta cele mai spectaculoase sărituri în apă și categoria ambarcațiunilor, unde creativitatea constructorilor și calitatea ambarcațiunii vor fi premiate în bani de partenerul principal al evenimentului, Unimat.
Locul I la categoria ambarcațiuni va fi premiat cu 600 de euro, locul 2 cu 400 și ultimul loc de pe podium cu 200 de euro. Concursul are loc sâmbăta viitoare, de la ora 13.