Ce se întâmplă cu plămânii și corpul după ce te lași de fumat? Interviu

Renunțarea la fumat este una dintre cele mai importante decizii pentru sănătatea plămânilor și a întregului organism. Chiar dacă mulți fumători cred că „răul a fost deja făcut”, medicii spun că efectele benefice apar rapid și se acumulează în timp.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Despre ce se întâmplă cu plămânii și cu celelalte organe după ultima țigară, cât de repede apar beneficiile și cum scade riscul bolilor grave, vorbește dr. Monica Sudrijan, medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Ce se întâmplă în organism imediat după ce o persoană se lasă de fumat?

Trebuie să știe toată lumea că primele schimbări apar încă din primele ore. Nivelul de monoxid de carbon din sânge scade, iar oxigenarea se îmbunătățește. La nivelul plămânilor, inflamația începe să se reducă, iar respirația devine mai eficientă, chiar dacă pacientul nu simte imediat acest lucru.

Cât timp durează refacerea plămânilor după fumat?

Depinde mult de durata și intensitatea fumatului. Unele beneficii apar rapid, în câteva săptămâni sau luni. Funcția pulmonară se poate îmbunătăți semnificativ în primul an. Totuși, leziunile structurale severe nu dispar complet, dar evoluția bolilor respiratorii poate fi încetinită sau chiar oprită.

Ce efecte are renunțarea la fumat asupra întregului organism și a riscului de boli grave?

Renunțarea la fumat nu ajută doar plămânii. Beneficiile se extind la inimă, creier, vase sanguine și alte organe:

  • Riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral scade treptat, în primul an semnificativ, iar după 5–10 ani se apropie de cel al unei persoane nefumătoare.
  • Tensiunea arterială și fluxul sanguin se normalizează, reducând stresul asupra inimii.
  • Funcția renală și digestivă se îmbunătățesc, iar riscul de cancer la diverse organe scade treptat.
  • Practic, organismul începe să se regenereze în mai multe zone, iar bolile asociate fumatului sunt prevenite sau încetinite.

Renunțarea la fumat reduce riscul de cancer pulmonar și boli respiratorii?

Da. Riscul de cancer pulmonar începe să scadă după câțiva ani de abstinență, iar riscul de boli cardiovasculare se reduce semnificativ. În cazul pacienților cu BPOC, renunțarea la fumat este cea mai importantă măsură terapeutică, mai importantă decât orice medicament.

Există o vârstă la care este „prea târziu” să te lași de fumat?

Nu. Acesta este un mit foarte periculos. Beneficii există la orice vârstă, chiar și la pacienții în vârstă sau cu boli pulmonare diagnosticate. Chiar dacă nu putem șterge complet efectele fumatului, putem preveni agravarea lor.

Ce schimbări observă cel mai des pacienții după ce se lasă de fumat?

Respiră mai ușor, obosesc mai puțin, au mai puține infecții respiratorii și o toleranță mai bună la efort. De asemenea, scade frecvența tusei cronice și a senzației de lipsă de aer.

Ce le recomandați celor care vor să se lase de fumat, dar le este greu?

Să ceară ajutor. Există terapii de substituție nicotinică, medicație și programe de consiliere. Renunțarea la fumat nu este doar o chestiune de voință, ci un proces medical care poate fi susținut.

Care ar fi mesajul dumneavoastră final pentru fumători?

În mod cert, plămânii și întreg organismul încep să se vindece din momentul în care renunți la fumat. Nu este niciodată prea devreme și niciodată prea târziu să faci acest pas. Fiecare zi fără țigară contează și protejează atât plămânii, cât și inima, creierul și întregul corp.