Salariile profesorilor vor ajunge în acest an la nivelul prevăzut de grila din Legea salarizării pentru anul 2022, potrivit modificărilor produse la Legea 153/2017 de Ordonanța de Urgență 114/2018.
Prima creștere salarială are loc de la 1 ianuarie 2020, cu ”a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018”. Cea de-a doua creștere și ultima prevăzută de Legea salarizării va avea loc la 1 septembrie 2020, când salariile de bază vor ajunge la nivelul „prevăzut de lege pentru anul 2022”.
Salariile pentru cadrele didactice din universităţi la 1 septembrie 2020 vor fi cele prevăzute în grila pentru 2022, Adică un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime va avea un salariu de bază de 10.880 lei pe lună, în timp ce un profesor universitar cu 5-10 ani vechime va avea 5.625 lei pe lună.
Un conferenţiar universitar cu peste 25 de ani vechime va avea un salariu de bază de 7.546 de lei pe lună, iar un lector cu aceeaşi vechime 5.212 lei. Pentru un asistent universitar salariul de bază va fi de la 4.130 lei până la 4.554 lei, în funcţie de vechimea în învăţământ.
Salariul unui profesor cu grad didactic I şi studii superioare de lungă durată, cu peste 25 de ani vechime va avea un salariu de bază de 5.517 lei pe lună. Acelaşi profesor va avea 5.101 lei pe lună dacă vechimea este între 20 şi 25 de ani. Pentru cei cu vechime de 1-5 ani, salariul de bază va fi de 4.372 de lei.
Pentru un profesor cu grad didactic II şi studii superioare de lungă durată, a cărui vechime este de 1-5 ani, salariul de bază va fi de 4.235 lei. Pentru acelaşi grad şi vechime 5-10 ani, 4.326 lei, pentru vechime 10-15 ani, 4.372 lei, pentru vechime 15-20 de ani, salariul de bază va fi de 4.417 lei.
Un profesor debutant va avea un salariu de 4.098 lei pe lună, dacă are studii superioare de lungă durată.
Un învăţător sau o educatoare cu peste 25 de ani vechime şi studii de nivel liceal, va avea un salariu de bază de 4.372 lei, iar pentru o vechime de 20 – 25 ani, salariul va fi de 4.280 lei.