Ce să faci dacă eşti la Sibiu în perioada 30 martie – 1 aprilie

Numeroase creaţii ale artiştilor şi artizanilor din România vor fi expuse, în perioada 30 martie – 1 aprilie, între orele 10.00 şi 20.00, la Forumul German din Sibiu.

Festivalul Handmade Creative Buzz a ajuns la cea de a XVI-a ediţie.

Acest festival, care încântă oraşul cu obiecte unicat lucrate manual deja de câţiva ani, are ca scop susţinerea şi promovarea artiştilor şi artizanilor din Români. Sibienii (dar nu numai) pot cumpăra, timp de trei zile, obiecte de decor, bijuterii şi accesorii, jucării pictate, cosmetice naturale, produse de patiserie făcute acasă. Această ediţie va avea 35 de expozanţi şi organizatorii pregătesc şi o tombălă cu premii, pentru toţi cei care vor achiziţiona produse în cele trei zile ale festivalului. În cadrul festivalului vor exista şi activităţi distractive pentru copii, o zonă de relaxare şi ateliere de creaţie.

Cum a luat naştere Creative Buzz?

Festivalul a început acum patru ani, la Sibiu. „A fost o necesitate pe care am sesizato în urma atelierelor de creaţie pentru copii, Magic Hands Studio, pe care le organizam la Sibiu. Am întâlnit atunci foarte mulţi artişti, care veneau la ateliere şi la şezători şi aveau nevoie de un spaţiu în care să vândă ceea ce realizau şi aşa sa născut Festivalul handmade.”, a declarat Anda Suciu, manager de proiect.

Prima ediţie a fost organizată la Librăria Habitus, dar, pentru că ulterior au avut nevoie de mai mult spaţiu, de aproximativ trei ani Festivalul are loc la Forumul German, iar ediţiile de vară au loc în Piaţa Mică.

Intrarea la festival este liberă.

5 motive pentru care să mergi la Forumul German în perioada 30 martie – aprilie

1.  Poţi cumpăra obiecte care ţi se potrivesc şi pe care le vei deţine doar tu, lucrate de mână, cu dragoste şi dedicaţie.

2.  Poţi să guşti prăjituri/dulceţuri/ceaiuri de casă, la o poveste cu cei dragi.

3. Vor exista activităţi special dedicate celor mici.

4. Susţinerea artiştilor şi artizanilor din ţară.

5. Vezi 4, ar trebui să fie un motiv suficient de convingător.

Cătălina STANISLAV

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*