Vă mărturisesc că toată săptămâna trecută am încercat/experimentat, cu patru grupe diferite de studenți la jurnalism (luând-o mereu de la capăt), să vedem dacă putem înțelege împreună (la nivel elementar, de bun simț) „revoluția fiscală” a guvernului, mai ales acea parte a ei legată de salarii și de transferarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.O încercare grea, „sisifică”, dar pe care am crezut-o necesară și utilă din câteva motive temeinice.
Viorel NISTOR
Întâi de toate, am încercat să răspundem împreună (cu studenții jurnaliști) întrebării de ce se face o asemenea reformă fiscală (radicală), ce înseamnă ea și ce efecte va avea. Este un exercițiu obligatoriu, în opinia mea, pentru fiecare cetățean responsabil, pentru sine, pentru bunăstarea societății și pentru democrație.
În al doilea rând, am ținut cu tot dinadinsul ca viitorii jurnaliști, cei care (mâine) îi vor informa pe alții și-i vor ajuta să înțeleagă, să fie ei înșiși capabili să priceapă cum stau lucrurile pentru a-și putea îndeplini corect misiunea. Acesta ar fi rolul fundamental al presei în societatea democratică, să informeze corect, neutru, dezinteresat cu privire la starea lucrurilor în societate. Când nu se întâmplă așa (fără nicio exagerare – căci vedem ce se întâmplă în SUA), calea democrației este abandonată, iar drumul către anarhie sau excese este deschis.
În al treilea rând, am înțeles, din expunerile publice, din discuțiile private și din reacția cetățenilor, că există probleme mari și reale de înțelegere, de interpretare și de asumare a unei perspective realiste și oportune din partea cetățenilor/oamenilor/salariaților a acestei stări de fapt. Am constatat că sunt foarte puțini care înțeleg de ce s-a procedat așa, dacă e bine sau rău, ce efecte va avea pe termen scurt, mediu sau lung și, cu atât mai puțin, care sunt mizele reale sau invocate pentru o asemenea „revoluție a fiscalității”. Mie mi se pare o stare de confuzie generală, amestecată cu speranță și confort mental păgubos. De menționat că nu există o explicație oficială validă, acceptabilă și satisfăcătoare cu privire la aceasta, ceea ce lasă loc speculațiilor și întărește suspiciunile cele mai întunecate.
Nu mă erijez deloc în specialist sau consultant fiscal (sunt cel mult analist și comentator politic) și n-am intenția de a reproduce aici „adevărata interpretare” a lucrurilor. Dar mi se pare că problema în discuție nu este atât fiscală, cât politică și că măsurile nu vin din partea unor specialiști ca propuneri inovatoare pentru binele comun, cât din partea unor politicieni aproape disperați (în căutare de bani) și într-un scop politic/personal îngust și partizan.
Mă rezum aici să ofer o explicație inteligibilă și accesibilă omului obișnuit și să fac o predicție la final, care poate oferi o perspectivă apropiată de realitate.
Înainte de toate, trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat s-a făcut, în mediul bugetar, pentru a compensa (negativ) anticipat o creștere a salariilor (prin legea 153/2017), mărire anunțată deja și votată, dar care nu era sustenabilă financiar. Așadar, s-au gândit la soluția ca, înainte de a ajunge la momentul creșterii salariilor (prin ian., febr., martie 2018), să le scadă, pentru ca atunci când majorările vor intra în vigoare, acestea să ajungă undeva la nivelul zero (sau aproximativ) față de unde au fost înainte. Nu intru în cifre sau procente, căci tot acolo ajungem, dar menționez că această mică înșelătorie politică (creșterea salariului brut în loc de cel net) pe post de măsură electorală promisă n-ar fi foarte greu de înțeles pentru publicul larg. În al doilea rând, pentru ca salariile bugetarilor să nu scadă de la 1 ianuarie 2018, va trebui ca guvernul să aplice legea 153 a salarizării bugetarilor (să n-o amâne sau să suspende aplicarea ei). În al treilea rând, măsură transferării contribuțiilor sociale lasă în aer angajații din mediul privat. Prin intrarea în vigoarea a ordonanței de urgență recent adoptate, salariul lor net ar scădea direct cu circa 20%, iar dacă angajatorii lor nu le vor crește salariul brut (pentru a păstra netul), diminuarea va deveni efectivă. E de presupus că unii angajatori vor face asta, dar nu sunt obligați, o vor face în mod diferențiat și vor lăsa să fie înțeleasă ca un favor și ca o creștere de salariu (prin nescădere). Aceste „mișmașuri” politice vor fi înțelese deplin mai târziu, dar ar fi trebuit combătute (eficient) acum.
Aceasta ar fi explicația de moment.
Însă predicția mea e alta și este mai gravă decât prezumtiva scădere a salariilor sau necreșterea lor. Spre deosebire de Lucian Croitoru (consilier al guvernatorului BNR), care o vede ca pe o posibilitate, eu cred că actuala putere a degrevat angajatorii privați de sarcina contribuțiilor sociale (așa cum se vede acum) doar pentru a putea justifica o reintroducere a acestor contribuții într-un moment ulterior, care, mai cred eu, nu va fi foarte îndepărtat. Așadar, întâi transferă contribuțiile de la anjator la angajat (părând a-l favoriza), apoi va adăuga și angajatorului contribuții sociale, cu siguranță, pentru a obține resurse bugetare suplimentare, fără a le mai scădea angajatului.
Acest „secret” trebuie bine conservat, pentru că, dacă angajatorii privați „se prind”, nu vor mai crește niciun salariu (brut) acum, iar dacă îl vor crește, vor trebui să-l scadă ulterior.
Ce este altceva decât o „pungășie” politică ordinară pentru a face rost de bani!
Viorel NISTOR
