Două alimente sunt total interzise de tradiţie în Joia Mare, chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile. De asemenea, femeile nu trebuie să spele rufe. Astăzi gospodinele vopsesc ouăle, urmând ca în Sâmbata Mare să coacă pasca şi cozonacul.
Foto: arhivă
În tradiţia populară, pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest gest ar putea fi înţeles ca o trădare, relatează Adevărul.
Joia Mare, care se mai numește Joia Neagră sau Joia Patimilor, e o zi importantă, în biserici fiind oficiată slujba Deniei Mari. Conform credinţei creştin-ortodoxe, acum ni se aminteşte cum Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor, fiind îndemnaţi la smerenie.
Joi este ziua din Săptămâna Mare în care gospodinele vopsesc ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbata Mare să coacă pasca şi cozonacul ce vor fi aduse la biserica în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite. Două alimente sunt total interzise de tradiţie în aceste zile, inclusiv în Joia Mare, chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile. Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, şi stropit cu oţet, pentru a-i provoca şi mai multe usturimi.
Mai mult, legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oţet: de aici şi obiceiul popular, care exclude cele două alimente de pe lista mâncărurilor recomandate în ultima săptămână de post. În Joia Mare femeile nu au voie să spele haine, nici cu mâna si nici cu maşina de spălat. Ultima zi în care puteau face asta era Miercurea Mare, potrivit obiceiurilor strămoşeşti.
Joia Mare este cunoscută și ca Joia celor 12 Denii. Cele 12 lumânări aprinse la citirea Deniilor vor fi aprinse pe parcursul întregului an, ele având puteri deosebite, spune tradiția.
Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite in viața lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă pentru smerenie, cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul patimilor.
Spălarea picioarelor ucenicilor
Biblic, evenimentul este mărturisit e Sfântul Ioan Evanghelistul și în înfățișează pe Isus Hristos spălând picioarele ucenicilor. Spălarea are caracter purificator – Iisus i-a curățat pe ucenici de păcate. Tot prin acest gest este arătată smerenia. În zilele noastre acest gest este un privilegiu de a te dărui altora prin jertfă. Ritualul a precedat Cinei cea de taină.
Continuarea AICI: