Muzeul ASTRA a avut rezultate peste așteptări în acest an. Iată ce le pregătește vizitatorilor pentru 2019!
Aproape 622.000 persoane au beneficiat de serviciile culturale oferite de Muzeul ASTRA în acest an. Instituția emblematică pentru Sibiu a organizat trei proiecte în cadrul programului Centenar, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, 12 programe și proiecte culturale sub egida Anului European al Patrimoniului, peste 1.500 de ateliere și demonstrații meșteșugărești, peste 200 de ateliere și demonstrații culinare, în avanpremiera programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, peste 600 de ateliere educative și de interpretare a patrimoniului, peste 50 de spectacole de teatru interactive și reconstituiri istorice, precum și 33 de expoziții temporare.
„Printre multe acțiuni de prim plan în peisajul cultural, în 2018 au fost rei proiecte organizate în cadrul programului Centenar, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. «Satul din spatele frontului» și «Țăranul român de la Război la Unire» au strâns împreună peste 200.000 de vizitatori, iar cele mai importante momente vor fi creionate într-un album special dedicat Primului Război Mondial și Unirii din 1918. Oamenii s-au implicat în fenomen, iar feedback-ul a fost și este unul constructiv. 2019 va fi Anul Internațional al Limbilor Indigene, desemnat de UNESCO. Prin urmare, ne vom axa activitatea pe participarea în cadrul târgurilor de patrimoniu și turism, organizate în țară sau în străinătate, tocmai din dorința de a atrage în muzeu oameni noi. Prin atelierele culinare interactive organizate în aer liber la Muzeul ASTRA în ultimii ani, ne-am luat angajamentul să reprezentăm o componentă importantă a programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul CNM ASTRA, marți, într-o conferință de presă.
Instituția a demontat și transferat trei monumente, care urmează să fie reconstruite anul viitor și incluse în circuitul de vizitare. Pentru viitor, muzeul nu mai are foarte mult spațiu pentru extindere și se va concentra pe calitatea interpretării și prezentării patrimoniului său.
Bilanț spectaculos
Potrivit acestuia, Muzeul ASTRA se află între primele trei muzee din România. „Eu cred că suntem pe un trend pozitiv şi suntem în top 3. Sibiul are încă un trend ascendent pe turismul cultural datorită anului 2007, datorită centrului medieval, datorită celor două muzee puternice care sunt în Sibiu: ASTRA şi Brukenthal”, a menţionat directorul. Muzeul ASTRA a înregistrat, în perioada 1 ianuarie – 16 decembrie, 621.695 vizitatori, din care peste o jumătate de milion au fost cel puţin o dată în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. De asemenea, complexul muzeal a avut încasări aproape duble față de estimările inițiale.
Tarifele abonamentelor vor crește anul viitor, a mai anunțat managerul Ciprian Ștefan.
„Optimismul trebuie să însufleţească România“
Optimismul trebuie să însufleţească România ca societate, este de părere directorul celei mai performante instituții de cultură din Sibiu, la finalul unui an în care și-a depășit din nou obiectivele. „Muzeul ASTRA este o familie, este o echipă formată din 200 de angajaţi. Am garanţia că o să atingem cele mai înalte culmi ale gloriei şi în Europa pentru că în momentul de faţă Muzeul ASTRA a decis să facă pasul mare în Europa, să fie în topul instituţiilor de profil din Europa. Iar această doză de optimism trebuie să însufleţească şi România ca societate. Lipseşte optimismul. Lipseşte voinţa. Şi doar prin fapte, doar prin mesaje, doar prin voinţă putem să demonstrăm că faptele nu vor rămâne doar vorbe scrise într-un articol de ziar, ci vor rămâne cuantificate de istorici“, a spus Ciprian Ştefan.