Scăderea încasărilor la bugetul de stat în primul trimestru al acestui an poate duce fie la reducerea numărului de bugetari, fie la modificări ale salariilor acestora. O decizie în acest sens va fi luată de coaliția de guvernare.
Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu
Pe fondul încasărilor mai mici la bugetul de stat, dar și a reformelor pe care trebuie să le implementeze guvernanții pentru ca țara noastră să poată beneficia de fondurile disponibile prin intermediul PNRR, ministrul Investițiilor Europene, Marcel Boloş, avertizează asupra situației dificile în care se află România, tittrează Monitorul de Cluj
Coaliția de guvernare caută soluții pentru a acoperi o gaură de 20 de miliarde de lei. Banii sunt necesari pentru a păstra ținta de deficit bugetar asumată de Guvern.
„Noi avem acum în momentul de față o cheltuială cu salariile în sistemul bugetar de în jur de 110 miliarde lei. Condiția pe care noi o avem, impusă în PNRR este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale și modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibile că ne îndreptăm fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit”, a declarat Marcel Boloș, în cadrul unei intervenții de sâmbătă seara, potrivit g4media.ro
Ministrul a mai spus că există și varianta unor modificări ale taxelor și impozitelor: „avem și varianta în care avem o mai bună colectare la veniturile fiscale pe care le gestionăm sau o revizuire a politicii fiscale a României”, a adăugat Boloș.
Declarațiile lui Boloș vin pe fondul creșterii găurii din bugetul de stat.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat săptămâna trecută că în primul trimestru ANAF a avut încasări mai mici cu 4,1 miliarde de lei față de programul asumat.
Ministrul Finanțelor a mai spus că „avem prea multe angajări în ultima perioadă”.
„Domnul ministru al Finanțelor a afirmat acest lucru și, desigur, aici Comisia este foarte atentă în momentul în care analizează astfel de declarații și astfel de măsuri, pentru că este un argument în plus pentru Comisie să solicite României să își implementez reformele pe care le are și ele trei reforme consecutive, cea a pensiilor speciale, cea a sistemului de pensii general și reforma salarizării din sistemul bugetar. Și din acest punct de vedere ele au, după cum știm, termenele din trimestrul patru pentru reforma privind pensiile speciale, în trimestrul întâi reforma privind pensiile generale și trimestrul doi este reforma privind sistemul de salarizare în sectoru bugetar”, a mai spus Boloș.
Mai mult, România ar putea pierde până la 1,4 miliarde de euro, dacă nu implementează o reformă a aşa-numitelor pensii speciale, pentru a beneficia de fondurile PNRR.