Un aeroport din Transilvania ar putea avea în viitor zboruri spre Rusia şi spre alte țări din fosta URSS.
Conducerea Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj-Napoca susţine că face eforturi pentru a dezvolta legături aeriene cu aceste ţări.
“Un dezavantaj major este că nu avem şi nu se întrevede un trafic aerian cu partea estică. Cu Rusia, cu fostele ţări URSS. Dacă luăm Parisul, traficul e mult mai echilibrat. Traficul din Cluj, din Bucureşti, din Iaşi, e orientat mai mult spre vest. Noi sperăm şi facem eforturi să se dezvolte şi legăturile comerciale şi să avem pe viitor aceste legături”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo.
Potrivit lui Ciceo, Aeroportul Cluj va termina anul 2018 cu 2,9 milioane pasageri, în creştere faţă de anul trecut. Directorul aeroportului clujean mai susţine că, în momentul de față, “niciun aeroport din România nu are capacitate suficientă în ceea ce privește infrastructura aeroportuară şi în ceea ce privește terminalele de pasageri”. „Noi estimăm că până în 2035 va fi o dublare a traficului. Toate aeroporturile din România, inclusiv Cluj și Iași, considerăm că până în 2035 trebuie să își dubleze capacitățile. Este o competiție mare între aeroporturi, și pe plan intern, și pe plan extern. Şi Clujul, în aria noastră de 200 de kilometri, avem vreo cinci aeroporturi. Ce nu văd pasagerii, ce nu vede populaţia, este că aeroporturile din Cluj, Iași concurează cu aeroporturi regionale din străinătate pentru atragerea companiilor low cost. Companiile low cost au oferte de la 20-30 aeroporturi regionale. Deci, Clujul este pus în balanță cu un aeroport regional din Franța sau cu un aeroport regional din Germania”, a precizat Ciceo cu ocazia desfăşurării la Iaşi a Adunării Generale a Asociației Aeroporturilor din România, al cărei preşedinte este.
Ciceo spune că anul trecut Aeroportul Internaţional Cluj a avut un profit de 4 milioane de euro. “Dorim să ne dezvoltăm, avem un plan ambiţios să ajungem la 7 milioane de pasageri până în 2035. Până atunci vom investi 200 de milioane de euro. Sperăm să atragem şi credite pe termen lung, pe 20-30 de ani, pentru dezvoltare. Lipsa autostrăzilor şi a trenurilor rapide favorizează traficul intern. Ne pare rău pentru România că nu are suficiente autostrăzi, ne pare rău că nu există trenuri rapide. Favorizează traficul intern. Cluj-Bucureşti cu trenul e 10 ore. Aş vrea să subliniez dezvoltarea impresionantă a aviaţiei. În urmă cu 20 de ani erau 2 milioane de pasageri în toată România. Traficul aerian a crescut de 10 ori, în timp ce traficul CFR a scăzut semnificativ”, a comentat Ciceo.
Mai mulţi turişti la Cluj
“Traficul low cost şi nu numai, dar şi noile destinaţii au adus un plus de turişti la Cluj. Există un turism de weekend, vin foarte mulţi englezi în weekend doar să chefuiască în Cluj. Avem un zbor foarte bun de Billund în Danemarca. Wizz Air, când a început acest zbor, s-a bazat pe danezii care vor veni în Cluj pentru că au putere mare de cumpărare, sunt dornici de destinaţii noi, România e o ţară frumoasă şi acesta este un motiv pentru care traficul va creşte în continuare la Cluj. Clujul a devenit mai cosmopolit, mai cunoscut”, a conchis directorul aeroportului clujean.