Echipa sibiană și-a asigurat locul în Superligă cu un „punct de aur“ obținut luni pe Municipal în compania FCU 1948 Craiova, scor 0-0. A beneficiat de remiza de la Arad, dintre UTA și FC Argeș, 2-2, cu gol egalizator în minutul 14 de prelungire, din penalti. În aceste condiții, gruparea pregătită de Marius Măldărășanu merge la Ploiești pentru „un meci frumos“, după care își ia „la revedere“ de la suporteri, sâmbătă 20 mai, de la ora 14,45, într-un meci cu cealaltă nou promovată, Universitatea Cluj, în ultima etapă a Superligii ediția 2022-2023. Va fi încă un duel cu șampania pusă la rece, la fel ca anul trecut, când sibienii le-au stricat petrecerea „șepcilor roșii“ învingând cu 2-1 la Cluj, pentru o promovare directă. De data aceasta, doar Clujul mai are ceva emoții, sibienii având deja motive de sărbătoare.
(articol de Dan GREAVU)
Marius Măldărășanu a bifat, iată, un al doilea sezon excelent la FC Hermannstadt. După promovarea în Superligă, a avut parte de un an complicat, în care a suprins plăcut întreaga suflare a fotbalului autohton. Cu o echipă venită în linii mari din eșalonul secund, a avut un start ca din pușcă, cu 6 victorii și 4 remize, care a speriat granzii, în condițiile unor mari problemele financiare și cu meciurile de acasă jucate la Mediaș. Culmea, odată cu plata salariilor restante, elanul s-a mai domomolit apoi, dar pe final de 2022, FCH a bătut Farul cu 4-0!, apoi CFR Cluj cu 2-1 chiar la ea acasă. În acel moment, FRF, prin Administrația de Monitorizare Financiară a Federației, a oprit gruparea sibiană din cursa spre play-off, printr-o depunctare de 9 puncte.
Revenire spectaculoasă
Antrenori și jucători au avut parte de sărbători de iarnă cu îngrijorări, iar reluarea campionatului i-a găsit puternic afectați. FC Hermannstadt s-a prăbușit timp de 7 etape, dar și-a revenit exact înainte de play-out: 1-0 în Giulești, apoi 1-0 acasă cu FCU 1948 Craiova. În ultima fază a campionatului, sibienii aveau de jucat 9 finale. Au debutat cu 2 remize (1-1 la Voluntari și acasă cu FC Botoșani) și 3 victorii mari, cu Chindia și CS Mioveni în deplasare, apoi un 2-1 cu FC Argeș, toate echipe aflate în luptă directă pentru supraviețuire. Punctele au adus liniștea la Sibiu, fiind aproape suficiente pentru obiectivul fixat.
Decizia decisivă
Faptul că jucătorii, dar mai ales finanțatorii și conducerea clubului au avut încredere în Marius Măldărășanu, s-a dovedit decisiv. La un moment dat, în vria în care intrase echipa după depunctare, se vorbea despre demisie, suporterii nu mai aveau răbdare, dar finanțatorii l-au asigurat de tot sprijinul lor în continuare, iar azi vorbim de un sezon încheiat cu bine, deși fără depunctare ar fi fost, cu siguranță, de senzație.
Punctul „de aur“
Punctul care s-a dovedit a fi decisiv a fost câștigat luni, pe Stadionul Municipal Sibiu, 0-0 cu FCU 1948 Craiova, în runda a 7-a a play-out-ului. Un meci bun făcut de sibieni, în care neșansa și intervențiile salvatoare ale portarului Gurău au menținut tabela intactă. Sibienii au irosit 4-5 mari ocazii, au avut ritm, spre bucuria celor aproape 4.000 de suporteri.
La Ploiești
Pentru penultima rundă a play-out-ului Superligii, FC Hermannstadt se deplasează la Ploiești unde va întâlni, sâmbătă 13 mai, de la ora 14,30, Petrolul. Va fi un meci de palmares, între 2 echipe lipsite de griji, fără pretenții la Conference League, întrucât nu au solicitat licență UEFA. Cu probleme financiare în acest sezon, cele două nou promovate au reușit să-și asigure prezența în elită și-n sezonul viitor înainte de ultima etapă. FCH și Petrolul și-au împărțit victoriile în duelurile directe, 2-1 în tur la Sibiu, și 0-2 la Ploiești.
Declarații Marius Măldărășanu, despre meciul de la Ploiești
Viitorul sună bine!
După etapa a 7-a, când s-au limpezit apele în ceea ce privește soarta FC Hermannstadt la final de sezon, au apărut și primele vești despre jucători și antrenori aflați la final de contract. Deși nu au fost anunțate semnăturile în mod oficial, finanțatorii clubului sibian au lăsat să se înțeleagă că FC Hermannstadt va continua, în linii mari, în aceeași formulă. Cu Marius Măldărășanu antrenor principal și un lot din care ar putea să lipsească doar jucătorii curtați intens în iarnă, între care Daniel Paraschiv, Raul Opruț, ori Petrișor Petrescu. Există discuții pentru prelungirea contractelor, iar continuarea colaborărilor va fi anunțată de club pe cale oficială odată cu parafarea înțelegerilor.
Etapa a 8-a a play-out-ului
Vineri 12 mai: ora 17,30 FC Voluntari – FC Botoșani;
Sâmbătă 13 mai: ora 14,30 Petrolul Ploiești – Hermannstadt; ora 19 Universitatea Cluj – Chindia Târgoviște
Duminică 14 mai: ora 13,30 CS Mioveni – UTA Arad; ora 18,15 FCU Craiova 1948 – FC Argeș
CLASAMENT