Dr. Danciu Lavinia, medic primar pneumolog, aflat în linia I în Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, spital-suport Covid, despre ce avem de făcut dacă ne îmbolnăvim de Covid-19.
În această perioadă și, în general, în sezonul rece, multă lume manifestă simptome de răceală, începînd de la cele ușoare, nas care curge sau se înfundă, dureri de cap, dureri musculare, o stare de oboseală, până la simptome mai serioase.
Pentru că suntem în pandemie de Covid-19, în astfel de situații trebuie sa ne gândim că și noi este posibil să fim infectați cu virusul SARS-CoV-2. De ce trebuie să gândim așa? Pentru că numai astfel ne putem proteja atât pe noi, cât și pe cei apropiați nouă, familia, colegii de serviciu, prietenii.
Și atunci, cum procedăm în această situație, când avem simptome specifice aparatului respirator?
Trebuie să luăm măsuri chiar de la început, chiar dacă simptomele la prima vedere sunt ușoare – nu trebuie să așteptăm până avem simptome severe, gen febră mare, tuse, durere de piept – ajunge să ne simțim răciți, obosiți, să ne doară gâtul sau capul ori să ne curgă nasul.
Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să stăm acasă. De asemenea, ne anunțăm medicul de familie, fie telefonic, fie, dacă nu răspunde la telefon, printr-un mesaj. Ce facem acasă? Sigur că, dacă ne răspunde medicul de familie, îi urmăm cu strictețe indicațiile de tratament. Însă, dacă încă nu ne-a răspuns, deja putem să acționăm ca să ne ajutăm organismul să lupte cu boala. În primul rând, bem foarte multe lichide – acei doi litri de lichide recomandate zilnic – îndeosebi ceai. Dacă avem tuse, este extrem de bun ceaiul de cimbru, îndulcit cu puțină miere și lămâie – ajută atât să îl consumăm, cât și să respirăm aburul degajat. Apoi, luăm o tabletă de aspirină tamponată pe zi, dacă nu suferim de ulcer sau nu suntem alergici la aspirină. În aceste situații nu luăm. De asemenea, luăm un comprimat de vitamina C de 1000 cu D3 și zinc. În continuare, așteptăm indicațiile medicului de familie și urmăm tratamentul. Daca simptomele se ameliorează, rămânem acasă.
În funcție de simptomele pe care le manifestați, medicul de familie va solicita la Direcția de Sănătate Publică testare la domiciliu. De acolo vor veni să vă testeze acasă și veți avea un rezultat. Dacă se confirmă că sunteți bolnav Covid, rămâneți în izolare, tot sub supravegherea medicului de familie. Dacă însă nu se confirmă, înseamnă ca a fost o banală răceală de sezon.
Dacă însă aveti Covid și, în ciuda faptului că faceți tratamentul recomandat de medicul de familie, lucrurile nu merg bine – adică sunteti extrem de obosit, astenic, nu vă puteți ridica din pat, faceti febră mare, respirația devine greoaie , dificilă, că confruntați cu o lipsă de aer, aveți o tuse sâcâitoare, care nu se mai oprește, accesati serviciul de urgență prin numărul unic 112. Ii informați, desigur, că sunteti acasă, izolat, că aveti Covid, că faceți tratament și că lucrurile nu merg bine. Ei vor ști în acest caz să trimită o ambulanță cu personalul echipat corespunzător. De ce trebuie să facem asta? Ca să ne protejăm atât pe noi, cât și pe cei din jur. Deci, dacă vom fi responsabili și vom face ceea ce trebuie, lucrurile vor merge bine.
Vă îndemn să vă protejați, pentru că virusul nu iartă pe nimeni. Atacă tot organismul și uneori o face pe nesimțite, uneori trece ușor, dar alteori nu. Indiferent cât de puternici, de tineri și de sănătoși ne-am crede, virusul ne poate afecta și sunt oameni tineri care după ce au făcut infecția covid, chiar formă ușoară și asimptomatică, i-am văzut cu complicații. Au rămas cu o stare de slăbiciune, de astenie, au rămas cu dificultăți de respirație ori au rămas cu dureri în piept.
Cu toate acestea să încercăm să fim și optimiști, pentru că în cea mai mare parte a cazurilor, această boală se vindecă. Sigur că sunt motive de îngrijorare, pentru că evoluția este imprevizibilă, dar, în general, 80% dintre cei care fac această boală, evoluează destul de bine. Sunt simptome îngrijorătoare, însă nu sunt cu risc vital. În momentul în care aveti un tratament recomandat de medicul de familie sau de medicul specialist și îl faceți stând liniștiți acasă, în familie, având și condiții bune, iar, din punct de vedere psihic, linistea și confortul propriei locuințe, cred că sunteți în siguranță. Într-un interval de aproximativ 10-14 zile, marea majoritate a pacienților redevin sănătoși. Unii, este adevărat, rămân cu simptome, cu sechele, cu niște dificultăți de respirație, cu o stare de oboseală, dar cea mai mare parte a celor care fac un tratament si păstrează repausul evoluează bine. Așadar, să fim încrezători în noi, în doctorii care ne tratează, în primul rând în medicii de familie și după aceea în medicii specialiști și, nu în ultimul rând, să avem și încredere în Dumnezeu!
Pingback: Stiri de Ultima Ora - Ce facem dacă ne îmbolnăvim de Covid-19? – Ziarul Mesagerul de Sibiu » Stiri si Oferte