Ce face ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la Sibiu

La invitația președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Zoltán Cseke, este într-o vizită de lucru în județul Sibiu. La această vizită participă și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

Agenda a cuprins o serie de întâlniri de lucru la Instituția Prefectului Județului Sibiu și la Primăria Municipiului Sibiu, precum și vizitarea de obiective de investiții din infrastructura spitalicească inițiate de Consiliul Județean Sibiu cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, și anume Secția Clinică de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu – un proiect de reabilitare, modernizare și dotare aflat în derulare, cu termen de finalizare la începutul anului 2022.

Totodată, la Sala Transilvania a avut loc o prezentare a proiectului de extindere a sălii la o capacitate de 5.000 de locuri, proiectul fiind deja cuprins pe lista sinteză de proiecte în cadrul Companiei Naționale de Investiții.

Vizita a continuat cu o întâlnire cu primarii din județul Sibiu, unde s-au purtat discuții despre nevoile de dezvoltare pe termen lung ale comunităților locale.

 

„Potențialul de evoluție al județului Sibiu este unul care prezintă interes pentru autoritățile centrale, de aceea mă bucură vizita domnului ministru Attila CSEKE, care prin prezența în județ ne confirmă susținerea pentru obiectivele noastre. Colaborarea dintre autoritățile centrale, cele județene și cele locale este esențială pentru a putea crea viitorul pe care locuitorii județului și-l doresc și îl merită!” a declarat Daniela Cîmpean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*