La aproape o săptămână de la debutul Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia 2018, fiecare dintre cele 32 de țări participante a jucat deja câte un meci. Cu câteva mici excepții (Egipt, Arabia Saudită, Panama), mai toate formațiile au demonstrat că merită să fie prezente la ediția cu numărul 21 a Cupei Mondiale, o parte din ele reușind evoluții fantastice împotriva unor echipe de top.
Australia a fost egala Franței până în minutul 81, când „cangurii” au înscris în proprie poartă, stabilind scorul final 2-1 în favoarea formației antrenate de Didier Deschamps. Pe locul 4 în topul inițial al favoritelor, vice-campioana Europei rămâne cu aceeași cotă (8.00) la câștigarea trofeului, însă urcă pe 3 în clasament, datorită rezultatelor slabe ale „concurenței”.
O zi mai târziu, duminică, 18 iunie, a fost rândul principalelor două favorite să intre în luptă. Prima la rând a fost Germania, care a început în forță, însă Mexic a reușit să deschidă scorul în minutul 35, prin H. Lozano, avantaj ce a reușit să îl păstreze până la final, în ciuda ratărilor lui Toni Kroos (bară, în min. 38) și Julian Brandt (min. 90). Casele de pariuri online au reacționat prompt, Germania coborând pe locul 4 în topul favoritelor afișat în oferta de pariuri sportive Winmasters (cota Germaniei a crescut de la 6.00 la 9.00).
Avertizați de pățania principalei contracandidate la trofeu, brazilienii au început bine partida cu Elveția, deschizând rapid scorul, prin Coutinho (min. 20). A fost însă singurul șut pe poarta reusit de Neymar & co. în prima repriză, prea puțin pentru o selecționată care a câștigat un sfert din cele 20 de ediții ale Cupei Mondiale organizate până acum. În repriza a doua, deși raportul ocaziilor a fost clar în favoarea Braziliei (15-4), singurul gol marcat a fost cel al Elveției (Zuber, min. 50), care a reușit să termine la egalitate cel mai greu meci din grupa E. În ciuda rezultatului de egalitate, selecționata „verde-amarela” a dominat jocul, fapt ce a determinat casele de pariuri să acorde în continuare prima șansă la trofeu Braziliei, cota acesteia crescând doar cu câteva procente față de cea inițiala (5.25 în loc de 4.75).
În Grupa B, după cum era de așteptat, reprezentantele peninsulei iberice, Portugalia și Spania, se află pe primele două locuri. Portughezii sunt pe 8 în topul favoritelor la Cupa Mondială Rusia 2018 (cota 18.00), iar spaniolii pe locul 2 (cota 5.50).