Polițiștii din Cisnădie au reținut ieri un sibian în vârstă de 18 ani, cercetat penal pentru furt.
Foto: Mesagerul de Sibiu
Tânărul este bănuit că, la data de 14 martie a.c., a furat 2.800 de lei și 320 de euro dintr-un autoturism lăsat descuiat, parcat pe strada Stejarului din orașul Cisnădie.
Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Pentru a preveni furturile din autovehicule, Poliția reamintește câteva măsuri de aplicat pentru siguranța bunurilor:
- Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipsiți din auto pentru scurt timp;
- În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor;
- Când părăsiţi autoturismul, asigurați-vă că geamurile sunt închise complet.