FC Hermannstadt are nevoie de puncte de la Chindia
AFC Hermannstadt se deplasează în acest sfârșit de săptămână la Ploiești, acolo unde va avea loc confruntarea din deplasare cu cei de la Chindia Târgoviște.
AFC Hermannstadt se deplasează în acest sfârșit de săptămână la Ploiești, acolo unde va avea loc confruntarea din deplasare cu cei de la Chindia Târgoviște.
Federaţia Română de Tenis precizează că Tribunalul Bucureşti a amendat ACS Tenis Club Pamira pentru ”rea-credinţă” în litigiu dintre cele două organizaţii, clubul sibian contestând alegerile organizate de federaţie.
AFC Hermannstadt întâlnește pe teren propriu pe Dinamo București, o echipă de tradiție din fotbalul românesc, aflată în prezent în lupta pentru locurile din play-off.
Petrișor Petrescu, singurul fotbalist sibian ce evoluează pentru AFC Hermannstadt, a ținut în viață echipa sibiană în ultimele două partide de campionat și nu numai, în condițiile în care în ultimele două sezoane, cu precădere în această toamnă, la echipa sibiană au fost aduși în jur de 30 de jucătoriRead More
A.F.C. Hermannstadt s-a deplasat la Clinceni în etapa a XIX-a a Ligii I, unde a obținut un punct în fața celor de la Academica, scorul final fiind 1 la 1.
În etapa a XIX-a a Ligii I, intermediară, A.F.C. Hermannstadt va juca în deplasare contra celor de la Academica Clinceni.
Complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș deschide oficial un nou sezon de ski și snowboard cu nocturnă, începând de vineri, 6 decembrie. În ultima săptămână, tunurile de zăpadă au funcționat la capacitate maximă și cel puțin una dintre pârtii va fi pregătită pentru deschiderea ce are loc înRead More
A.F.C. Hermannstadt vs C.F.R. Cluj este meciul revenirii acasă pentru FCH, pe Stadionul Municipal Sibiu, în fața propriilor suporteri!
Sibiul va găzdui, duminică, ora 19, de Ziua Națională a României, primul meci de fotbal în nocturnă. Protagonistele care vor scrie istorie pentru fotbalul sibian sunt echipa locală AFC Hermannstadt și campioana CFR Cluj, singura formație ce reprezintă România în acest sezon în Europa League.
Universitatea Craiova a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-0 (1-0), în această seară, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal.
Victorie muncită de jucătorii lui Dan Fleșeriu, în meciul din etapa a VIIa a Ligii Naționale de Baschet, scor 100-96. A fost nevoie de o repriză de prelungiri pentru ca BC CSU Sibiu să se impună, după un meci de senzație.
În etapa a XVII-a a Ligii I, FC Hermannstadt va juca în deplasare contra celor de la Universitatea Craiova. Va fi un duel în premieră între doi antrenori recunoscuți în fotbalul românesc, dar și între doi foști colaboratori la echipa națională de fotbal a României.
Cisnădie este cel mai mic oraș care are o echipă de handbal calificată în grupele EHF!
CS Măgura Cisnădie poate realiza din nou o premieră pentru handbalul sibian: calificarea pentru a doua oară, consecutiv, în grupele EHF Cup, a doua competiție handbalistică intercluburi la nivel european. Practic, echipa din Cisnădie, antrenată de principalul Alexandru Weber, poate clădi pe performanța de anul trecut, când a intrat pentruRead More
Dacă nu ne putem mândri cu un stadion emblematic în Ardeal în deceniile care vin și cu o echipă de valoare în acest moment, la primul meci în nocturnă pentru Sibiu să ne bucurăm măcar de fotbal!