Artroza. Un semnal de alarmă
Programul „10 pentru
mişcare“ a fost lansat în această săptămână şi la Sibiu, prin organizarea unui amplu simpozion la care au participat specialişti din întreaga ţară. Programul îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra impactului bolii artrozice.
Zeci de specialişti de renume naţional s-au reunit în această săptămână la Sibiu, pentru a dezbate efectele grave ale bolii artrozice asupra calităţii vieţii pacienţilor din România. Discuţiile s-au concretizat într-un proiect educaţional „10 pentru mişcare“, lansat la nivel naţional de Societatea Naţională de Medicina Familiei şi MSD România.


În sfârşit… aici! Multaşteptata Skoda Octavia 3 vă aşteaptă! Intercar, dealer-ul autorizat Skoda din Sibiu, invită toţi iubitorii mărcii să facă cunoştinţă cu Noua Octavia unde se vor putea bucura de experienţa Octavia care a fost proiectată pentru a uimi.
Pregătirile pentru clasa pregătitoare sunt în toi la Sibiu. Viitorii elevi au ocazia să viziteze şcolile şi spaţiile unde se vor desfăşura orele, în cadrul „Zilelor porţilor deschise“.
Hoţii de fier vechi pun în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată Tocmai de aceea, autorităţile se gândesc să dubleze pedepsele pentru furturile de material rulant. Poliţiştii de la Biroul Judeţean Transporturi Feroviare Sibiu au reţinut, în 2012, unsprezece astfel de infractori, iar anul acesta au investigat trei furturi.
Directorul Muzeului Naţional Brukenthal a oprit temporar accesul vizitatorilor la parterul Palatului Brukenthal, dar şi expoziţia „Tezaurul“ de la Muzeul de Istorie, din cauza lipsei banilor. Subfinanţarea l-a obligat pe dr. Sabin Luca şi să oprească gazul de o săptămână, în timp ce şefii de secţii trebuie să stingă mereu lumina în sălile unde nu sunt vizitatori. Replica Ministerului? Managerul trebuie să plece.
Sub sloganul „Să ştim mai multe, să fim mai buni” sute de elevi au participat în această săptămână la diverse activităţi din cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”. Elevii din clasele generale de la Şcoala nr. 18 au învăţat cum se fabrică pâinea, cum se împrumută o carte şi mai ales cum echipaje SMURD salvează vieţi.
Sibienii care suferă de micoze, bătături sau unghii încarnate pot scăpa de chinul intervenţiilor chirurgicale şi perioade lungi de recuperare, cu ajutorul pedichiurii profesionale. Un astfel de cabinet specializat funcţionează pe strada Ştefan cel Mare.
Aproximativ 260 de posturi pentru personal didactic auxiliar şi nedidactic sunt blocate în prezent, în judeţul Sibiu. Preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, propune externalizarea serviciilor de pază şi curăţenie.
Biblioteca Judeţeană „Astra“ este prima instituţiei publică din Sibiu care a primit Marca Accesibilităţii din partea fundaţiei Motivation România. Până în prezent, în judeţul Sibiu au fost evaluate peste 52 de clădiri.
Compania Hidrolectrica a înregistrat pierderi totale de 553,1 milioane lei, în 2009-2011, din cauza diferenţei dintre preţul de vânzare a energiei electrice. şi cel la care compania a cumpărat la rândul ei electricitate prin contracte bilaterale, la intervenţia ilegală a conducerii Ministerului Economiei. Constatarea îi aparţine Corpului de Control al Guvernului.








