Sere modernizate
Serviciul Parcuri şi Zone Verzi din cadrul Primăriei Sibiu va promova, anul acesta, ca obiectiv de investiţii, un sistem mai eficient care să se constituie ca sere pentru plantele pe care acest serviciu le produce. Municipalitatea va amenaja un solar cu o lungime de 50 de metri şi o lăţime de 10 metri. Acesta va avea pereţi dubli în care, cu ajutorul unor pompe, va fi introdus aerul cald. Solarul va fi echipat cu o instalaţie de aerisire şi ventilare pentru partea superioară, această parte putând fi deschisă pe timpul sezonului cald. Pe timpul verii, părţile laterale ale construcţiei pot fi de asemenea deschise. Udarea şi împrăştierea îngrăşământului vor fi mai eficiente, urmând să fie folosit un sistem electronic de dozare şi împrăştiere. „Acest tip de seră va înlocui treptat tipul existent, acesta fiind mai eficient din punctul de vedere al funcţionalităţii spaţiului“, a explicat, ieri, primarul Klaus Iohannis


Înșelătoria a cărei victimă a fost Judith Haerle, nemţoaica stabilită în Roșia care a investit într-o fermă bio, a ajuns în mapa de lucru a polițiștilor de la Investigarea Fraudelor. Bărbatul de la care familia Haerle a cumpărat terenul de lângă fermă nu a mai recunoscut actul încheiat și avansul pe care l-a primit. Instanța i-a dat dreptate femeii, doar că, în timpul procesului, românul a pierdut terenul, cu care girase pentru un împrumut.

În primăvara şi vara acestui an, lucrătorii Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat vor marca piste pe încă 12 străzi. Lungă (legătură cu pista existentă de pe Reconstrucţiei şi Rusciorului), Râului (legătură cu pistele de pe Rusciorului, Reconstrucţiei şi Şoseaua Alba Iulia), Metalurgiştilor (legătură cu pistele de pe Rusciorului, Reconstrucţiei, Şoseaua Alba Iulia), Autogării (legătură cu pistele de pe Rusciorului, Reconstrucţiei, Alba Iulia), Malului (leagă Şos. Alba Iulia de Târgu Fânului), Ion Neculce (legătură cu pistele de pe Malului şi Şos. Alba Iulia), Calea Turnişorului (legătură cu pistele de pe Şos. Alba Iulia şi Mihail Kogălniceanu)

Oficialităţile judeţului Sibiu au participat, pentru prima oară, la un mic-dejun cu rugăciune, inspirat din tradiţia Casei Albe.
Peste 15 milioane de euro ar fi câştigat Marcel Piteiu din contractele pe care şi le-a dat din Romgaz către firma al cărei administrator a fost în perioada 2001-2005, spun Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI). Verificările acestei instituţii arată că Piteiu ar fi fost în conflict de interese, existând şi indicii privind comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, după ce ar fi încheiat contracte cu o firmă la care a fost administrator.
Noul Cod Rutier a reuşit să „stârpească“ mopediştii de pe drumurile publice. De acum, aceştia au nevoie de permise, însă legea nu a venit însoţită şi de norme de aplicare. Aşa că nicio şcoală de şoferi nu poate înscrie mopedişti, Prefectura nu organizează examene, iar cei care se aventurează pe stradă fără să deţină permis „câştigă“ un dosar penal. În ultimele două săptămâni, unsprezece sibieni au avut ghinionul să întâlnească patrula de la Rutieră
De astăzi informarea cu privire la mediere pentru fiecare persoană fizică ce intenţionează să deschidă un proces a devenit obligatorie. Dacă părţile ajung la o înţelegere, pot evita un lung şi anevoios drum în instanţă.
Mircea Pop a renunţat la şefia CNADNR după ce a fost luat la rost de premierul Victor Ponta[/caption]La începutul acestei săptămâni, Mircea Pop a renunţat la funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). a anunţat premierul Victor Ponta, afirmând că este inacceptabil că „angajaţii muncesc şi şefii stau la Bâlea“






