Iohannis: Ziua de 8 martie înseamnă iubire, recunoștință și respect
Președintele Klaus Iohannis afirmă că ziua de 8 martie înseamnă iubire, recunoștință și respect.
Președintele Klaus Iohannis afirmă că ziua de 8 martie înseamnă iubire, recunoștință și respect.
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează începând de azi, până joi, la nivel național, simularea examenului de bacalaureat, pentru cei peste 345.000 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a.
Lucrările de doctorat ale demnitarilor, precum şi lucrările ştiinţifice scrise în penitenciare au fost unele dintre cele mai dezbătute subiecte în ultima vreme. Însă acestea nu sunt singurele probleme cu care se confruntă acest mediu.
Profesori din patru județe – Sibiu, Brașov, Hunedoara și Olt – au discutat, la Facultatea de Științe din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu despre modalități prin care universitatea se poate implica în derularea unor programe prin intermediul cărora elevii să devină mai apropiați de științele naturii, iar dascălii săRead More
In urma cu 2 zile anuntam ca in urma unui incident petrecut la Bazinul de Înot, conducerea societatii Turda Salina Durgau S.A. a luat decizia închiderii temporare a activității pentru o perioada de maxim 7 zile, pentru efectuarea analizelor la apa, ca urmare a unor incidente neplacute. Astazi, 4 martieRead More
Tinerii voluntari din echipa YouthBank Sibiu pue la dispoziția colegilor lor liceeni șansa să primească o finanțare de maxim 2.000 de lei pentru ideile lor de proiecte prin care Sibiul devine un oraș și mai frumos pentru locuitorii lui de toate vârstele.
Elevii școlii din Săcădate au marcat sărbătoarea Mărțișorului. Pe 1 Martie, 180 de mămici și bunici din localitate au primit mărțișoare. „În cadrul parteneriatului dintre Școala Gimnazială Avrig – structura Săcădate și Asociația Vatra Satului Săcădate s-au desfășurat ateliere de creație în care elevii clasei I, împreună cu președintele asociației,Read More
Cea de-a V-a ediţie a programului naţional de activităţi extraşcolare, intitulat „Să ştii mai multe. Să fii mai bun”, desfăşurat în perioada 18 – 22 aprilie, le va oferi elevilor şi profesorilor care vor trece pragul Muzeului Astra o serie de activităţi interactive. Este vorba despre ghidaje tematice realizate înRead More
Conf. univ. dr. Horațiu Rusu, director al Departamentului de Jurnalism, Relații publice, Sociologie și Psihologie din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), este noul președinte al Senatului ULBS.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, consultarea publică regională pentru Regiunea de Dezvoltare Centru în domeniul tineretului.
În perioada 2-14 martie, ProPark – Fundaţia pentru Arii Protejate organizează caravana „Implică-te! E NATURAL să fii voluntar” în șase centre universitare din ţară. În Sibiu, caravana va ajunge în data de 11 martie. Caravana are ca scop încurajarea voluntariatului în sprijinul ariilor protejate prin promovarea oportunităţilor de voluntariat înscriseRead More
De 1 Martie străzile orașului au fost străbătute de biciclete, zâmbete și multe cărți. Tinerii Social Democrați din Municipiul Sibiu au demarat cel mai fresh concept de booksharing din țară, “Book Bike”.
În urma unui incident petrecut aseară, la Bazinul de Înot, după ce s-a constatat că unul dintre copii și-a făcut nevoile în incinta bazinului de înot, conducerea societății care administrează acest obiectiv a luat decizia închiderii temporare a activității. Precizăm că după ce s-a constatat incidentul menționat, s-au luat măsuriRead More
Asociaţia “Proiect Transilvania” vine în sprijinul tinerilor care vor să se califice în domeniile turism şi alimentaţie publică prin înfiinţarea unei şcoli de profil într-o zonă în care turismul a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani.
Consiliul Local Sibiu a adoptat în ședința din luna februarie procedurile pentru acordarea stimulentului educațional pentru copiii din grădinițe care provin din familii defavorizate. Acestea sunt stabilite prin Legea 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate și de HG 15/2016, normele de aplicare aRead More