Lectură şi cultură
Prima ediţie a festivalului „Cărţi pentru cultură”, organizat de Consiliul Şcolar al Elevilor din Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu si finanţat prin YouthBank Sibiu va avea loc între 15 şi 18 mai.Proiectul are ca scop promovarea lecturii ca mijloc de dezvoltare culturală a tinerilor. „Se doreşte schimbarea percepţiei negative asupra cărţilor şi stimularea interesului pentru lectură ca mod de cunoaştere, de orientare a gândirii şi de înţelegere a lumii în rândul tinerei generaţii. Cărţile, izvoare de cunoaştere, aduc o contribuţie importantă la dezvoltarea culturii, iar informaţiile preţioase pe care acestea le conţin au un rol esenţial în formarea tinerilor

2007 – 2012 sunt cinci ani în care fotojurnaliştii Silvana Armat și Sebastian Marcovici au redefinit fotografia de presă prin cea mai mare expoziție de fotografie de presă din România, „Focus Sibiu”.
Suntem în Săptămâna Mare, iar creştinii cred cu tărie în semnificaţiile acesteia. Sărbătoarea Paștilor, cea mai importantă perioadă a anului, bate la ușă.
Sibienii iubitori de muzic
Noua hală a Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sibiu va fi gata în luna mai şi va dispune de o parcare pentru 18 autospeciale şi o spălătorie. Întreaga investiţie se ridică la peste 2,5 milioane de lei, bani proveniţi de la Consiliul Judeţean.
Oricine se poate bucura acum de mirificul peisaj de la reşedinţa de vară a baronului Brukenthal şi poate savura delicatesele care îl încântau pe baron odinioară, la restaurantul care funcţionează în incinta complexului. „Vedetele“ sezonului sunt preparatele din sparanghel, legumă preferată de baron, care se cultivă chiar la Avrig.

Tergiversată de mult, pregătirea unei echipe canine care să stea permanent la baza de la Bâlea Lac va începe în curând. Cu toate acestea, echipa ar putea intra în serviciu de abia peste un an. Folosirea unui câine specializat în salvarea din avalanşă ar reduce timpii de salvare de la 15 minute, sau chiar mai mult, la aproximativ două minute. 
Sibienii sunt invitaţi să participe la crosul organizat de 1 Mai pe distanţa Sibiu – Poplaca – Răşinari. În viitor, Consiliul Judeţean va amenaja piste de biciclete pe acest traseu.

Compania de teatru-dans MICROBISdin cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu a participat În perioada 19-21 aprilie 2013 la Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru Contemporan ActFest Galaţi unde a câştigat toate premiile la categoria Şcoli de Teatru:
Chiar dacă mulţi români preferă iepurele de Paşti în farfurie, asezonat cu diferite garnituri apetisante, majoritatea sunt de părere că acest simbol al Paştilor este menit a le aduce bucurii celor mici. Aşa se face că, înaintea sărbătorilor pascale, micile animăluţe cu urechi mari sunt deosebit de căutate în pet-shop-uri. Sibienii le cumpără pentru a le face un cadou celor mici, mai ales că preţul unui exemplar nu trece de 100 de lei.







