Solstiţiul de iarnă, de la sărbătoare păgână la reper științific în astronomie
Începutul iernii astronomice vine în acest an cu zăpadă în toată ţara.
Începutul iernii astronomice vine în acest an cu zăpadă în toată ţara.
Meteorologii avertizează turiştii că este risc mare de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în munţii Făgăraş, fiind vizată zona Bâlea Lac, unde mâine se inaugurează singurul hotel de gheaţă din România, relatează AGERPRES.
Cerealele integrale ar trebui să fie parte integrantă a unei diete sănătoase, mai ales după o vârstă la care digestia este încetinită din diverse motive.
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu, spune că, pentru noi, Crăciunul ar trebui să însemne „o participare reală” la acest eveniment din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos” şi că, prin colinde, ne alăturăm îngerilor, magilor şi păstorilor care îl laudă pe fiul lui Dumnezeu.
Peste 70 de cadouri vor ajunge la copii cu situație materială precară, datorită proiectului ”Săptămâna Magică” organizat de Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și care s-a desfășurat în perioada 10 – 13 decembrie.
În perioada 14-16 decembrie, spațiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu s-au deschis pentru toți cei care au ca temă de interes, practică sau studiu sănătatea, într-o abordare integrativă/holistică, în cadrul Târgului de carte și terapii complementare – alterNativ, ediția a II-a.
Primăria Sibiu premiază performanța elevilor sibieni care au obținut rezultate bune la olimpiadele școlare din anul școlar 2017 – 2018.
Expoziția ce înfățișează copii cu dizabilități costumați în supereroi va fi vernisată în această seară, la ora 18, în foaierul Teatrului Gong.
În perioada 2003-2018, numărul tinerilor din România (cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani) a scăzut cu 2.471.349, de la 7.546.097, la 5.074.748, fiind vorba de o scădere de 32,75%, potrivit unei analize făcute de Consiliul Tineretului din România.
Veste bună pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare din județul Sibiu.
O legumă completă, întâlnită frecvent în alimentația zilnică, ce conține beta-caroten (care este convertit de ficat în vitamina A), vitaminele B, C și E. Conține, de asememea, săruri minerale (K, Ca, Fe, Zn, Na, S, Cl), fibre și pectină.
Farmacia cu circuit închis pentru prepararea soluțiilor citostatice din cadrul Spitalului Județean Sibiu a devenit funcțională.
Organizatorii Târgului de carte și terapii complementare – alterNativ, ediția a II-a, au pregătit un maraton de evenimente care se vor desfășura pe parcursul a 3 zile.
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu informează că, în perioada 1 – 19 noiembrie, s-a derulat campania “19 zile de prevenire a abuzurilor şi violenţelor asupra copiilor şi tinerilor”.