Peste 500 de elevi și 14 de cadre didactice, în carantină sau izolare
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu transmite că astăzi se înregistrează următoarea situație:
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu transmite că astăzi se înregistrează următoarea situație:
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat azi decizia privind suspendarea activității în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale.
În județul Sibiu sunt active azi 367 de cazuri confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, distribuite conform tabelului de mai jos pe raza Unităților Administrativ Teritoriale ale județului Sibiu.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2010 de persoane (dintre care 1885 adulți și 125 copii).Până la data curentă au fost vindecate 1357 de persoane, iar 109 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
Data de 23 septembrie este marcată la nivel mondial ca Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Sexuale şi Traficului Femeilor şi Copiilor.
Decanul Facultăţii de Medicină din Sibiu, medicul Radu Fleacă, vindecat de COVID-19, atrage atenţia că aceasta este „o boală serioasă, care creează probleme dificile”.
Secția Psihiatrie III a Spitalului de Psihiatrie „Dr. Ghe. Preda” din Sibiu a primit statutul de Secție clinică, în baza Ordinul emis de Ministerul Sănătății în data de 18.09.2020.
În județul Sibiu sunt active azi un număr de 359 de cazuri confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, distribuite conform tabelului de mai jos pe raza Unităților Administrativ Teritoriale ale județului Sibiu.
Azi a avut loc Ședința Extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia s-au adoptat o decizie cu privire la suspendarea unor formațiuni de cursuri sau suspendarea cursurilor la nivelul întregii unități de învățământ, precum și o altă decizie privind modalitățile de comunicare a evoluției COVID-19 înRead More
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1981 de persoane (dintre care 1856 adulți și 125 copii).Până la data curentă au fost vindecate 1350 de persoane, iar 108 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
Via Transilvanica, proiectul de traseu de 1000 de km ce pornește de la Putna și își propune să ajungă până la Drobeta Turnu Severin, a fost marcat și în județul Sibiu, urmând să continue în județul Alba.
Astăzi, 21 septembrie a.c. orele 24:00 Hotărârea nr 42/2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu își încetează aplicabilitatea în localitățile Miercurea Sibiului și Arpașu de Sus, întrucât rata incidenței cumulate la nivelul unităților administrativ teritoriale din care fac parte cele două localități este sub pragul de 1,5/1000 deRead More
Astăzi, 21 septembrie a.c conform datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu situația persoanelor spitalizate și a persoanelor izolate/carantinate din sistemul de educație este următoarea:
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1963 de persoane (dintre care 1828 adulți și 125 copii).Până la data curentă au fost vindecate 1329 de persoane, iar 106 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din luna septembrie, primarul Astrid Fodor propune spre aprobare o nouă rectificare bugetară prin care se alocă fonduri suplimentare pentru achiziția de echipamente electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line în unitățile de învățământ preuniversitar, precum laptopuri, camere web de tipRead More