ANI „bubuie“ Romgaz Mediaş
Peste 15 milioane de euro ar fi câştigat Marcel Piteiu din contractele pe care şi le-a dat din Romgaz către firma al cărei administrator a fost în perioada 2001-2005, spun Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI). Verificările acestei instituţii arată că Piteiu ar fi fost în conflict de interese, existând şi indicii privind comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, după ce ar fi încheiat contracte cu o firmă la care a fost administrator.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că în urma evaluărilor a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie de către Marcel Adrian Piteiu, fostul director general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş. Actuala conducere a Romgaz a anunţat că va aştepta pronunţarea organelor judiciare înainte de a lua vreo măsură. Contactat de jurnalişti, Piteiu nu a dorit să comenteze situaţia. În schimb, el şi-a depus în aceeaşi zi demisia, care i-a fost acceptată.


Mircea Pop a renunţat la şefia CNADNR după ce a fost luat la rost de premierul Victor Ponta[/caption]La începutul acestei săptămâni, Mircea Pop a renunţat la funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). a anunţat premierul Victor Ponta, afirmând că este inacceptabil că „angajaţii muncesc şi şefii stau la Bâlea“
Afaceri de România. Proprietar să fii, noroc că eşti![/caption]Investitor străin, caut să-mi iau lumea în cap Cam aşa sună povestea familiei Haerle, care face agricultură ecologică lângă Roşia Legea strâmbă, birocraţia de proporţii incredibile şi jumătăţile de măsură aproape că i-au venit de hac.
Devenit celebru după ce a fost defăimat la un post naţional de televiziune, un conductor de la Centrul Chinologic din Sibiu a dovedit că profesionalismul nu depinde de religie sau de muzica pe care o asculţi. L-a ajutat şi câinele său, Nord, cel mai bun prieten şi partener.
București, 7 ianuarie 2013 – METRO Cash & Carry România atenţionează clienţii săi că numele METRO este folosit în mod abuziv, de către persoane necunoscute, în cadrul unor campanii false promovate prin SMS.
NASA a infirmat oficial riscurile căderii unui asteroid, a ciocnirii cu o planetă-fantomă sau a unei activităţi solare distrugătoare[/caption]Dacă vom supravieţui zilei de astăzi, data de 21 decembrie 2012 va intra cu siguranţă în istorie cel puţin pentru isteria care pare să fi pus stăpânire pe milioane de oameni de pe toate continentele. Conform apologeţilor milenarişti şi a căutătorilor de senzaţional cu orice preţ, ziua la care se sfârşeşte calendarul maiaş este data apocalipsei. Aşa să fie?Americanii de la NASA infirmă şi demontează aceste speculaţii în cadrul unui comunicat de presă datat 22 decembrie, ce poartă titlul „De ce nu s-a sfârşit lumea ieri“, conform LiveScience.com, preluat de Agerpres.
de muncă şi poliţiştii au început controalele în rândul comercianţilor de produse pirotehnice. Apropierea sărbătorilor de iarnă aduce pe piaţă şi primele artificii şi pocnitori. Inspectorii de muncă ameninţă cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 7.500 de lei pentru cei care deţin şi comercializează fără autorizaţie astfel de produse.
DSP Sibiu nu consideră cazuri grave cele patru îmbolnăviri apărute la bebeluşii vaccinaţi[/caption]Vaccinarea nou născuţilor împotriva tuberculozei a fost sistată şi la Sibiu, după ce Ministerul Sănătăţii s-a confruntat cu o avalanşă de plângeri. Până în prezent, în judeţ s-au înregistrat patru cazuri de reacţii adverse la vaccin.
Poliţişti din cadrul B.C.C.O. Alba-Iulia şi procurori D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, cu sprijinul de specialitate al poliţiştilor din cadrul I.P.J. Sibiu, D.P.I.R. Sibiu şi D.P.I.R. Alba şi al ofiţerilor Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au desfăşurat luni dimineţă o acţiune de amploare în municipiul Sibiu. Oamenii legii au efectuat 19 perchezii domiciliare, fiind vizaţi 17 suspecţi, membri ai unei grupări infracţionale specializată în înşelăciune şi cămătărie şi persoanele care au sprijinit activităţile infracţionale ale grupării.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu riscă să-şi piardă încadrarea în gradul II dacă anul viitor nu va achiziţiona un aparat de imagistică prin rezonanţă magnetic (RMN). Speranţa vine tot din partea Ministerului Sănătăţii care a demarat un program naţional de dotare a spitalelor clinice cu RMN-uri.

Primarul Klaus Iohannis s-a declarat deranjat de scandalul pe care l-a iscat fuga fostului şef al SIBEX, Cristian Sima.
Alexandru Gheorghe a devenit celebru în timpul manifestaţiilor împotriva preşedintelui Băsescu[/caption]ta Română, sibianul Alexandru Gheorghe, cel care iarna trecută a apărut la protestele din Piaţa Universităţii îmbrăcat în uniforma militară, îşi caută dreptatea mai departe în justiţie. Deşi a a pierdut procesul şi ar trebui să restituie banii de şcolarizare, fostul locotenent vrea să meargă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De altfel, după eşecul candidaturii la Primărie, Gheorghe are în vizor fotoliul de parlamentar.

Disperarea unei mame a atins limita extremă şi a determinat-o pe aceasta să fugă de acasă, de lângă bărbatul care o bătea, împreună cu doi din cei patru copii ai săi. Femeia, originară de lângă Braşov, a ajuns la Sibiu, iar aici a cerut ajutorul Poliţiei. În acest an alte 12 mame din Sibiu şi copii lor au fost în aceeaşi situaţie disperată.










